0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Parcul Tilișca, modernizat printr-o investiție de aproape 13 milioane de lei: labirint din verdeață, teren de minigolf, mini-tiroliană și fântână arteziană

Cele mai citite

Încep lucrările de amenajare a Parcului Tilișca, al doilea cel mai mare parc al Sibiului. Luni, primarul Astrid Fodor și Eugen Roman, administratorul firmei SC Total NSA AG Construct SRL, au semnat contractul pentru realizarea proiectului tehnic și pentru execuția lucrărilor de amenajare a Parcului Tilișca. Valoarea investiției se ridică la 13 milioane de lei, asigurați din fonduri europene obținute de Primăria Sibiu prin Programul Operațional Regional.

“Sibiul are nevoie de mai multe zone verzi, amenajate și atractive pentru sibieni și, de aceea, una dintre direcțiile pe care ne concentrăm în prezent este extinderea acestor suprafețe. Pe lângă îngrijirea celor existente, continuăm să creăm zone verzi noi, parcul Tilișca fiind cel mai amplu proiect pe care începem să îl implementăm. Acesta va fi amenajat pe o suprafață de teren de 6,2 hectare, prin reconversia unei zone virane în care se depozitau înainte materiale de construcție. Continuăm în paralel și alte proiecte în acest domeniu, cum este revigorarea Parcului Astra, crearea unui art park în Parcul Cetății, și urmează să demarăm procedurile pentru revitalizarea și modernizarea Parcului Sub Arini”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Parcul Tilișca va fi amenajat pe un teren situat în vecinătatea cartierelor Tilișca și Valea Aurie, zona fiind delimitată de străzile Preot Bacca și prelungirea Săcel.
Contractantul, Asocierea SC Total NSA AG Construct SRL Sibiu & SC Hentza Business SRL & SC Eco Garden Construct SRL, va realiza următoarele lucrări de infrastructură: amenajarea terenului existent prin stabilizarea versantului și crearea unor scări care asigură accesul spre parc dinspre strada Săcel; realizarea rețelelor de apă și canalizare în zona parcului, inclusiv a unui sistem automatizat de irigații; amenajarea sistemului de iluminat public în parc, cu corpuri eco-eficiente cu LED. O parte din stâlpii de iluminat vor fi dotați cu camere video, prize de încărcare a dispozitivelor mobile și hotspot-uri WI FI pentru internet gratuit; modernizarea străzii Preot Bacca, între strada Islazului și strada Săcel, inclusiv a rețelelor de apă și canalizare, a trotuarelor și a iluminatului public eco-eficient cu LED, această stradă asigurând accesul în parc împreună cu strada Săcel.
Dotările noului parc vor consta în: spațiu verde amenajat cu iarbă, arbori, arbuști și flori în suprafață de 56.000 metri pătrați; un labirint realizat din verdeață, cu zone de relaxare; alei pietonale și alei “verzi”; piste pentru biciclete; un teren de minigolf; un teren de sport multifuncțional pe care se va putea juca baschet, tenis și minifotbal; o zonă de fitness în aer liber; un loc de joacă pentru copiii cu vârsta între 8 și 15 ani; o mini-tiroliană; o fântână arteziană în zona centrală a parcului; mobilier urban
Potrivit Mirelei Gligore, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu, firma contractată va realiza în următoarele trei luni proiectul tehnic pentru amenajarea parcului, etapă în care se vor fixa toate detaliile tehnice cu privire la fiecare lucrare și dotare. După avizarea proiectului tehnic, lucrările propriu-zise au ca termen de execuție 15 luni.
 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect