Cele trei candidate la postul de director al Spitalului Județean au căzut examenul

spot_img
Cele mai citite

Concursul pentru ocuparea postului de director al Spitalului Județean Sibiu s-a încheiat dramatic pentru cele trei candidate. Niciuna nu a fost admisă pentru etapa următoare, după ce și-au prezentat proiectele de management.

Rezultatele afișate de Spitalul Județean Sibiu arată că niciuna din cele trei femei, care și-au depus candidatura și au susținut proiectele de management cu care s-au înscris, nu au reușit să obțină notă de trecere. Cea mai mare notă a fost primită de Neagu Cristina Floricica, 6,56, cea mai mică a fost obținută de Bozga Daniela, 5,82. Nici Liliana Coldea, fosta directoare din 2020, nu a făcut performanță la acest concurs, primind 6,04.

În aceste condiții, concursul va fi reluat ulterior. În acest moment, Spitalul Județean Sibiu este condus de un director interimar, Florin Neag, fost administrator public al județului Sibiu, fost consilier județean, care nu a participat la concurs.

Juriul concursului a fost format din președintele Consiliului de Adminsitrație al spitalului, Cornel Benchea, fost director, un director de spital, Gabriel Lazany, de la Spitalul Județean Bistrița, și Marius Craina, medic în Spitalul Județean Timișoara.

Cele trei candidate pot face contestație la rezultatele afișate, în termen de 24 de ore.

spot_img
Ultimele știri

ALARMANT: aproape 60% dintre apelurile la 112 din Sibiu NU au reprezentat urgențe

Numărul 112 trebuie folosit exclusiv atunci când există o situație de urgență și este necesară intervenția imediată a serviciilor...

Știri pe același subiect