0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

GALERIE FOTO & VIDEO Cum arată Complexul Lacul Binder cu 3 zile înainte de deschidere

Cele mai citite

Peste doar câteva zile, pe 1 iunie, Lacul Binder se deschide pentru public, cu zone diverse pentru agrement și relaxare. Plajă, schi nautic, loc de joacă plutitor pentru copii, sporturi nautice. Am realizat un scurt film care vă poate oferi o imagine mai detaliată, împreună cu galeria foto din timpul prezentării pe care ne-a făcut-o primarul Astrid Fodor, înainte de deschiderea oficială.


Prețurile pentru accesul la complexul de agrement Lacul Binder vor fi rezonabile, respectiv 5 lei pentru un copil și 15 lei pentru un adult, pentru o zi de plajă și baie. Pentru accesul la locul de joacă gonflabil, prețul va fi de 25 de lei pe oră, pentru copii. La instalația gonflabilă capacitatea este limitată la 40 de persoane, existând și posibilitatea de rezervare a accesului. Un adult va plăti35 de lei pe oră, pentru a se da pe toboganele gonflabile. Pentru o zi întreagă, accesul va fi de 50 de lei pentru copii și 70 de lei pentru adulți.
Pentru sporturile nautice, prețurile încep de la 25 de lei – 10 minute, pe instalația simplă, și se multiplică în funcție de dorința clienților. Pentru instalația mai complexă, prețul este 70 de lei o oră, 105 lei, 2 ore și 140 de lei pe zi. Sunt disponibile și abonamente, care conțin 10 ore, la 350 de lei, sau de sezon, la 1400 lei.
Vor fi disponibile și diverse echipamente de închiriat, plăci de waheboard, schiuri, wakeskate, kneeboard, pe diferite intervale de timp. De asemenea, vor putea fi organizate evenimente sportive, contra cost, va fi permis accesul pentru pescuit, iar parcarea va costa 3 lei pe oră.
În circa 2 săptămâni, va fi deschis și spațiul de relaxare cu bar și gustări, cu terasă pe malul Lacului Binder, imediat ce firma care a închiriat spațiul va finaliza amenajarea.

Întreg complexul de agrement Lacul lui Binder are funcțiuni de plajă, agrement, sportive, împărțite pe mai multe zone: zona de plajă ce permite îmbăierea, delimitată cu ajutorul balizelor de zona de activități sportive, zona de relaxare și plajă de nisip, dar și o plajă verde, pe gradene înierbate, plus terenuri de volei pe nisip și loc de joacă pe nisip.
Zona de schi nautic are două instalații, Cablu 2.0, liniară, cu doi stâlpi, și una circulară, Cablu 5.0, cu 5 stâlpi. Tot aici este amenajată și zona de caiac/stand up paddle.
Program
Programul de funcționare al zonei de agrement, cu toate funcțiunile sale, va fi de la 10.00 la 20.00, cu excepția zonei de wakeboard și schi nautic, care va fi disponibilă între 12.00 și 20.00. De asemenea, accesul pe promenada ce înconjoară lacul va fi permis între 10.00 și 23.00. Pentru a utiliza o serie de instalații ale zonei de agrement, va fi nevoie de semnarea unui act de consimțământ., după cum prevede regulamentul.

Complexul va avea 39 de locuri de parcare pe spațiul cu acces pe bază de barieră, precum și 74 de locuri de parcare pe străzile adiacente. Vor fi mai multe restricții, printre care inderdicția de înot în zona de schi nautic, interdicția de acces pentru persoanele care nu știu să înoate, interdicția accesului copiilor sub 14 ani neînsoțiți. Pentru zona în care va fi permis pescuitul, regulementul prevede accesul exclusiv cu undițe cu plută.
Intrarea în complexul de agrement Lacul lui Binder se va face prin cele două porți amenajate: strada Țiglari, 10.00 – 20.00, și strada Lacul lui Binder, între 10.00 și 23.00.
Perioada în care zona va fi deschisă publicului este 1 iunie – 15 septembrie, cu posibilitatea de extindere în cazul în care vremea va fi favorabilă.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect