Connect with us

Administrație

Corneliu Bucur – avocat din oficiu al comisiei EMYA

Redactia Sibiu 100%

Publicat

pe

Directorul Complexului Muzeal ASTRA din Sibiu, Corneliu Bucur a facut azi o declaratie de presa in apararea reportului comisiei EMYA. Redam mai jos declaratia de presa.

Când eram si eu „de-o schioapa”, de câtre ori faceam o nazbâtie (în argoul strazii, ori ulitei, o prostie), mama ma dojenea spunându-mi: „ai facut, dragu mamii o prostie cât tine de mare”.

Atât de grava mi se parea „creatia” mea încât, înca de atunci, m-am tot gândit si m-am tot de a mai face prostii, crezând (oare o fi adevarat?) ca marimea prostiilor cresc odata cu vârsta si cu înaltimea.

Zilele trecute, am citit, parca în mai multe cotidiene sibiene (caci aberatiile cât „omu”, au avut nevoie de o ditamai conferinta de presa spre a fi larg mediatizate cu tot fastul, „la o ora de maxima audienta”), cum ca locul de parcare a propriilor autoturisme, etichetele multilingviste si alte asemenea criterii tehnico-administrative – au respins ditamai institutie, modernizata recent prin infuzia de sume colosale în EURO (atât pentru repararea constructiilor, cât si pentru modernizarea expozitiilor), încât ar face sa paleasca de invidie si pe mostenitorii Castelului Bran (restituit recent, dupa numeroase investitii costisitoare în opera de restaurare, ba a zidurilor, ba a „stâncii de sub castel”, ba a „acoperisului”!), de la candidatura pentru premiul EMYA (pastrând proportiile, un OSCAR al muzeologiei europene, anual se decerneaza si premiul institutional, si foarte rar – de când am cucerit, eu însumi, premiul individual EMYA, în anul 1993, acesta nu s-a mai decernat).

Cum nu as putea crede si accepta (chiar daca cineva m-ar urca pe esafod, sub amenintarea ghilotinei), ca ceva din cele spuse, la acea conferinta de presa, de colegul meu aflat în cea mai nefasta zi a vietii sale, ca inspiratie (adica vorba ex.presedintelui Frantei, Jacques Chirac, „a pierdut o buna oportunitate de a tacea”), ar putea fi adevarat, am sa va marturisesc cu toata sinceritatea, dragi sibieni, în ce au constat vizitele la cele doua muzee sibiene, ale celor doi membri ai Comisiei EMYA, care ne-au onorat cu extrem de complexa si exigenta evaluare, facuta pe rând, fiecarui muzeu national sibian (dna Taja Vovk Cepic, croata din Ljubljana, unde a fost ani de zile directorul muzeului de arta si dl. Nim van der Weiden, celebru pentru toata muzeologia europeana, presedintele în exercitiu al Forum-ului European al Muzeelor. Domnia Sa a sosit la Sibiu, venind de la Bucuresti, unde, la invitatia Ministerului Culturii si Cultelor, a tinut o conferinta despre viitorul muzeologiei europene. Sa nu fi fost, oare, nici la acea conferinta marele nostru neolitician (ajuns peste noapte, în chip miraculos, cel mai „priceput” director, printr-un puseu de cumetrie universitara, cu cel care „l-a solicitat” si „l-a pus”, „sa-i tina locul ocupat”, pâna revine dânsul „la vatra”, din periplul sau guvernamental), caci la alte conferinte de specialitate, în afara tarii, nu am auzit sa fie prezent? Pornind de la prezumtia ca de la un asemenea „personaj”, care se ocupa de spatiile de parcare a autoturismelor muzeelor si de numarul etichetelor de pe o vitrina (atâtea câte sa nu împiedice vederea obiectelor din vitrina), mira-m-as, caci logic (pe logica sa), evident ca nu ar avea ce învata.

Nu ma pot abtine, ajuns la presupusele reflexii „interioare” ale autorului acestei „autonovele” (derivat de la telenovele), sa nu dau definitia semidoctului, într-o acceptiune de rutina: „cel care crede ca le stie pe toate, chiar nescolarizat” (evident, ma refer doar la pseudoconstrctiile sale de muzeologie si de manager al celui mai vechi muzeu din România).

Sa revenim, însa, la obiectul „procesului nostru”. Distinsii specialisti, delegati de Comisia EMYA, care au vizitat si evaluat activitatea noastra dupa un „plan de evaluare”, cât se poate de riguros, de sobru, bazat pe criterii ferme, de înalta exigenta profesionala, ne-au provocat, initial, la o dezbatere, la care au dorit sa participe mai multi colegi din institutie (în cazul institutiei noastre, tot staful personalului de specialitate (muzeologic), din domeniul marketing, PR, pedagogie muzeala, relatii internationale si turism, grafica si publicitate, filmul documentar etnografic, comertul cu arta populara, s.a.).

Pe parcursul a peste doua ore, discutiile purtate cu toti membrii colectivului (desigur avându-l pe director, în prim planul de interes si de adânca sondare privitor la ce stie si ce crede despre trendul muzeologiei europene, despre conceptele, metodele si managementul, care stau la baza realizarilor de pâna acum (si în special, din 2008) ale institutiei, pe toate planurile de activitate (formarea, dezvoltarea si conservarea colectiilor, organizarea expozitiilor, la sediu si în afara sa, mediatizarea lor, calitatea si eficienta actului de mediatizare – în sfârsit, problema publicului muzeului.

O atentie speciala am acordat-o site-ului muzeului (tinut la zi, în limba engleza), touch-screen-ului, alaturi de sistemele automate de ghidaj în limbi straine. Privitor la proiectiile, la sediu a filmelor documentare realizate de propriul studio de film documentar, au remarcat, decent, cât sunt de impresionati, subliniind ca „aici toate aceste mijloace moderne” exista si functioneaza cu mare succes. O alta categorie de probleme, clasate de domniile lor ca fiind de mare importanta, a fost derularea programului de completare sistematica (si nu aleatorie, întâmplatoare) a colectiilor, modului de organizare a depozitelor Muzeului de etnografie saseasca „Emil Sigerus”, de depozitare efectiva si de conservare a acestora (au vizitat doar depozitul care a putut fi vizitat, din moment ce depozitul pentru colectiile de etnografie si arta populara româneasca nu exista, în lipsa de sediu, acestea fiind aglomerate, „vârfuit”, fara nici un criteriu ordonator, în cele 2 sali de expozitii temporare ale Muzeului Franz Binder, dupa mutarea lor silnica din Casa Artelor, unde fusesera mutate, în anul 1950, tot silnic – dar atunci din vointa si prin abuzul unui regim comunist care asta a si urmarit: sa dizolve si sa distruga Muzeul Asociatiunii, din cele peste 50.000 de obiecte fiind salvate, miraculos, mai putin de 1/5! Cu acea ocazie, dnul presedinte van Weiden a dovedit ce nivel de eruditie europeana are în domeniul creatiilor de arta populara ale diferitelor tari europene, în cazul nostru, ale ceramicii si iconografiei din Transilvania.

Rând pe rând, au urmat, dupa acelasi procedeu, riguros, vizite la toate unitatile muzeale si analize pentru fiecare dintre celelalte componente ale activitatii noastre (citate mai sus).

în final, dna Vovk, impresionata evident de cele vazute si auzite, „la noi”, m-a felicitat, nicidecum pentru aspectele materiale – asa cum pretinde colegul meu ca s-a întâmplat „la ei” – ci pentru calitatea pregatirii si cunostintelor colegilor mei, întrebându-ma (fireste, de fata cu ei), cum i-am selectionat, caci „echipa dvs. mi se pare, cu adevarat „performanta”?.

I-am raspuns, amuzat, ca „ei m-au ales pe mine”, ceea ce este foarte adevarat (în felurite împrejurari, mai multi colegi mi s-au confesat, spunându-mi, ca au ramas în muzeu, motivati fiind profesional, mai întâi pentru ca „aici avem ce si de la cine învata” si apoi, ca succesele profesionale compenseaza, în mare parte, salariul si conditiile de viata (termenul de comparatie sugerat era cel al medicilor stagiari, patrunsi sa deprinda toate tainele profesiei, tutelati de un mare profesor).

La sfârsit, a fost abordat domeniul „educatiei si relatiilor cu publicul, de toate vârstele”, considerat „însasi esenta scopului unul muzeu”.

Programele diferentiate pe vârste, de la bebelusi (i-a incitat ideea organizarii „Zilei anuale a bebelusilor”) si pâna la vizitatorii „de vârsta a III-a (i-a emotionat ideea organizarii de catre noi a „Asociatiei prietenilor muzeului” (din care, un procentaj majoritar este al pensionarilor din Sibiu), trecând prin proiectele derulate pentru scolari, liceeni si studenti (i-a uimit initiativa cu Etno-Tehno-Parc-ul) asistând, vadit interesati, la punerea în functiune a machetelor hidraulice si primind cu bucurie, în semn de omagiu, Abecedarul cu Dictionar etimologic.

Proiectul „Satului european” si ideea educarii tineretului, de la cea mai frageda vârsta în spiritul dual si complementar, pe de o parte, al valorilor patrimoniului cultural national, iar pe de alta parte, si al valorilor culturale ale tuturor popoarelor Europei, li s-a parut ca reprezinta cea mai originala perspectiva pentru prezent si viitor, declarând ca nu au mai întâlnit, în alta parte, aceasta idee, materializata de o maniera atât de atractiva.

Desigur ca vizitarea muzeului în aer liber, cu trasurile, servirea mesei la Cârciuma din Batrâni (amândoi oaspetii având o rafinata educatie în arta culinara) si discutiile mai relevante aici, despre relatiile si colaborarile internationale, despre proiectele si premiile internationale, i-a încântat. Cerând exemple concrete, le-am vorbit de promovarea patrimoniului de creatie tehnica preindustriala, prin UNESCO Paris, pâna la instituirea de catre Conferinta Generala a UNESCO din anul 2006 a unui premiu mondial UNESCO, care va fi atribuit de România, constatând ca sunt realmente surprinsi placut.

Privitor la tiparituri si editari în sistem informatizat au fost impresionati de bogatia si diversitatea publicatiilor, în mod special de „Catalogul” exhaustiv al patrimoniului prezervat în Dumbrava Sibiului, dar si editarilemultiple în sistem digital si în limbi straine, sau de CD-urile filmelor realizate de colegii din Studioul Astra Film ale caror performante si prestigiu international (prin Festivalul Astra Film Fest) i-a convins ca facem „o treaba buna”.

Peste toate impresiile culese la noi, au apreciat a fost modul în care am receptat provocarea UNESCO din 1989, referitoare la salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, prin programul piramidal, fondat si derulat de noi din 1990,elogiat de reprezentantul UNESCO, la Seul, în 3 oct. 2004, cu ocazia Adunarii Generale a 25-a, a ICOM, ca fiind un proiect model pe plan universal.

A urmat, inevitabil, întrebarea, privitoare la ce anume consideram noi a fi cel mai important lucru (proiect si realizare) din tot ceea ce facem” Le-am raspuns, prompt si pe cel mai natural ton posibil: Identitatea.

„Care identitate?” IDENTITATEA configurata prin prisma propriului patrimoniu care, caz unic în România, este unul reprezentativ, deopotriva pe plan national, evident multicultural (Muzeul Civilizatiei Populare Traditionale „Astra”), pe plan mondial (Muzeul de etnografie universala „Franz Binder”) pe plan regional-istoric (tot multicultural, Muzeul Civilizatiei Transilvane „Astra”, care înca îsi mai asteapta returnat sediul confiscat de comunisti, în anul 1950, în beneficiul propagandei ideologiei comuniste prin transformarea, pentru zeci de ani, a Bibliotecii într-o oficina comunista), si pe plan etnic (Muzeul de etnografie saseasca „Emil Sigerus”, „Muzeului culturii populare a rromilor”, proiect lansat înca din anul 2000).

Dl. Van Weiden si-a amintit ca acelasi raspuns l-am dat la Guimaraes (în anul 1993, în Portugalia), când juriul a hotarât sa-mi acorde cea mai mare onoare decernându-mi „Distinctia personala EMYA”. Am intuit mirarea marelui specialist si am adaugat: „în anul 1993, în viziunea mea programatica, Identitatea reprezenta recuperarea constiintei identitatii la iesirea din „desertul comunismului”. Dupa 14 ani, dupa 1 ianuarie 2007 (an în care România a fost integrata în structurile Uniunii Europene), Identitatea însemneaza cu totul altceva. Este sansa uriasa de a fi reconfigurata identitatea etnoculturala a poporului român, din perspectiva moderna (antropologic culturala), aceea a evaluarii a ceea ce ne este propriu si, totodata, comun, în raport cu valorile culturale ale tuturor popoarelor europene.

„Cum veti reusi sa faceti acest lucru?” m-a întrebat ilustrul interlocutor. „Prin proiecte comune europene”, i-am raspuns. Avem în pregatire mai multe (mai precis, 15 proiecte) dintre care unul cât se poate de accesibil (din fondul norvegian nerambursabil, alocat României, de 100 milioane Euro), proiect ce vizeaza construirea unui modern centru de depozitare si conservare a patrimoniului, în Muzeul în aer liber.

„Cum v-a venit ideea aceasta?” am fost întrebat. Ideea ne-a furnizat-o, conceptual si programatic, Simpozionul international, în România, în anul 1999, organizat de Consiliul Europei, împreuna cu Ministerul Culturii, cu tema: „Europa – un patrimoniu comun” si teza moderna, propagata de UNESCO si ICOM, aceea ca patrimoniul cultural al fiecarei tari sau al fiecarui popor reprezinta un bun universal.

„Continuata tot asa Sunteti pe calea cea buna”, ne-a asigurat la plecare, dl. Nim van der Weiden.
Interesant, reflectez abia acum, cei doi membri ai Juriului mandatati de Comisia EMYA sa evalueze activitatea muzeelor sibiene (singurele participante din România, la competitia decernarii premiului EMYA, pentru activitatea din anul 2008) nu ne-au întrebat nici de parcul auto si de parcarea masinilor institutiei si nici daca avem laboratoare de dulciuri sau de ciocolata, pentru a participa la „un premiu – nicidecum „de popularitate” (caci asta nu se câstiga vânzând ciocolata sau rupând, în nestire, bilete de intrare în muzeu, oferite în loc de pliante, pe la târguri sau prin scoli ori te miri la ce alte manifestari), ci cel mult „al cofetariilor muzeale”. Probabil n-au facut-o întrucât obiectivul vizitei lor la Sibiu, era cu totul altul: evaluarea realizarilor muzeale (deci de specialitate) si a perspectivelor de viitor, pe baza unor proiecte concrete, emanate în anul 2008. Restul sunt „vorbe de claca”, la o sezatoare.

Prof.dr.Corneliu Bucur,
Director general al C.N.M.”Astra” Sibiu

Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *