Casa Artelor va găzdui în perioada 23-26 august, expoziţia de Meşteşuguri Tradiţionale Româneşti a şase studenţi de la secţiile de artă a Universităţii Preston şi ale Colegiilor Dumfries and Galloway din Marea Britanie. Lucrările au fost realizate în urma trainingului pe tema aplicaţii contemporane în meşteşugurile tradiţionale europene (,,Contemporary Application of Traditional European Crafts”). Studenţii au realizat măşti populare, icoane pe sticlă şi obiecte din materiale reciclabile sub îndrumarea meşterilor populari Ana şi Ioana Negoiţă în perioada 12-14 august. Cursul de formare a fost organizat de Grampus Heritage şi este finanţat de Fundaţia Europeană ,,Leonardo da Vinci”.
(I.M)