13.3 C
Sibiu
vineri, martie 29, 2024

Strada Cuptorului intră în reabilitare

Cele mai citite

Strada Cuptorului, situată în cartierul Țiglari, va fi modernizată din bani europeni. Suma ce va fi investită în acest proiect este de aproape 1,8 milioane de lei. Din acești bani va fi turnat un strat nou de asfalt, vor fi refăcute trotuarele și vor fi amenajate aproximativ 100 de locuri de parcare, separate prin insule denivelate. În plus, rețelele de apă, canalizare și iluminat vor fi reabilitate, iar între strada Oslo și strada Țiglari, sistemul de iluminat va fi extins cu încă 13 stâlpi. Proiectul prevede, de asemenea, crearea unui nou spaţiu de joacă pentru copii. Suprafaţa pe care se va crea acest spaţiu de utilitate publică este de 781 de metri pătraţi. Locul de joacă va fi mobilat cu instalaţii specifice, dar şi cu bănci duble.

 

Primăria a semnat în data de 16 octombrie contractul pentru execuţia lucrărilor de reabilitare, firma declarată câştigătoare în urma licitaţiei organizate de municipalitate fiind S.C. COMTRAM S.A. Valoarea contractului de execuţie a lucrărilor este de 1,78 milioane de lei fără TVA. Durata prevăzută în contract pentru execuţie este de 12 luni de la data ordinului de începere a lucrărilor, iar garanţia oferită de constructor este de 5  ani.

Acesta este cel de-al şaselea din cele opt proiecte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană care intră în execuţie: străzile Faurului, Ocnei şi Turnului, dar şi modernizarea centrului de recuperare şi reabilitare a copiilor cu handicap de pe Aleea Streiu au fost deja finalizate. De asemenea, strada 9 Mai este deja în lucru. La acestea se adaugă două proiecte pentru care nu s-a atribuit încă contractul de lucrări: construcţia viaductului Calea Şurii Mici-Kogălniceanu, pentru care procedura de achiziţie este în desfăşurare şi proiectul de modernizare a patru străzi – str. Măgheranului, str. Calea Guşteriţei, str. Macaralei şi str. Oţelarilor, proiect pentru care procedura de achiziţie urmează să fie lansată.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

FOTO: Copșa Mică are o autospecială de stingere a incendiilor

După ani de numeroase încercări de a obține o autoutilitară funcțională de stingere a incendiilor, acest lucru s-a realizat...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect