În vederea conservării monumentelor istorice şi a aspectului medieval al centrului municipiului Mediaş, poliţiştii locali au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării regulilor de acces auto în zona restricţionată. Accesul în Piaţa Regele Ferdinand este permis numai pe baza cardului de acces personalizat, iar staţionarea în zona restricţionată este permisă în limita a 30 de minute.
În conformitate cu prevederile art. 12 din H.C.L Mediaş nr. 294/2009 privind accesul auto în zona centrală, intrarea în această zonă fără card de acces, cât şi staţionarea deţinătorilor de card peste limita legală de 30 de minute, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 200-500 lei.
În urma acţiunilor desfăşurate au fost constatate mai multe fapte de natură contravențională, în sensul că mai multe persoane au pătruns în zona restricționată fără a deține card de acces, iar altele deși dețin astfel de card, au staționat peste limita admisă, încălcând prevederile legale.
Au fost aplicate 16 avertismente verbale şi scrise, dar şi 14 sancţiuni contravenţionale cu amendă, valoarea totală fiind de 2.800 de lei.