2.3 C
Sibiu
duminică, noiembrie 24, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Adrian Bibu anunță investiții la două școli importante din Sibiu

Cele mai citite

Liderul liberalilor sibieni, Adrian Bibu , anunță că încă două proiecte asumate în campania electorală  au intrat în linie dreaptă: amenajarea terenului de sport de la Școala ”Regina Maria” și a două noi săli de clasă la Școala Generală nr. 8.

„În această lună, vom aproba în Consiliul Local documentația și indicatorii tehnico-economici ai celor două investiții, ambele inițiate și susținute de grupul nostru de consilieri. Lucrările de la Școala „Regina Maria”vor consta în realizarea unui teren multifuncțional cu suprafață sintetică din dale modulare. Practic, se va obține un teren de minifotbal și două terenuri de baschet. La Școala Generală nr. 8, lucrările presupun reabilitarea unei clădiri-anexă, în care vor fi amenajate două noi săli de clasă”, a explicat Adrian Bibu.

Actualul teren de sport al Școlii „Regina Maria” nu mai corespunde exigențelor de siguranță și confort, iar clădirea de la Școala Generală nr. 8 era nefolosită de mai bine de un an, astfel că ambele investiții sunt absolut necesare.

„Mă bucur că am reușit să facem echipă cu specialiștii Serviciului de Administrare a Unităților de Învățământ Preuniversitar și cu cei ai Inspectoratul Școlar Județean. Rămânem, în felul acesta, cu toții, consecvenți misiunii de susținere și promovare a educației și sportului, pe care ne-am asumat-o public în urmă cu doi ani”, a mai declarat președintele PNL Sibiu, Adrian Bibu.

Între prioritățile asumate acum doi ani, se află promovarea investițiilor dedicate copiilor și tinerilor, liberalii sibieni inițiind, la nivelul Consiliului Local, Agenda Educațională, în scopul finanțării proiectelor din educație. În acelați timp, PNL Sibiu susține amenajarea terenurilor de sport din școli, proiecte aflate în diferite faze ale documentațiilor tehnice, reușind în acelați timp să  inițieze și să obțină gratuitate la transportul public pentru elevii sibieni.

Liderul liberalilor sibieni, Adrian Bibu, susține că PNL are obligația de a-și  respecta obligațiile asumate acum doi ani în fața oamenilor și că, din acest motiv, inițierea  și susținerea de proiecte în Consiliul Local Sibiu reprezintă o prioritate  permanentă pentru consilierii PNL.

”Deținem 40 % din Consiliul Local Sibiu și chiar dacă nu reprezintă o majoritate, folosim acest procent pentru a promova inițiativele de care orașul are nevoie, pe care locuitorii ni le-au cerut”

mai spune Bibu
Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Bogdan Trif, Președintele PSD Sibiu e convins că Marcel Ciolacu va fi președinte

Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu, a declarat imediat după anunțarea primelor rezultate ale exit-poll-urilor: ,,Nu comentez sondajele locale, pentru...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect