6.3 C
Sibiu
sâmbătă, noiembrie 29, 2025

Aeroportul Sibiu poate avea preţuri competitive prin cofinanţare

Cele mai citite

Martin Bottesch, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, răspunde la întrebările reporterului Sibiu 100% despre cele mai noi proiecte legate de aeroport şi drumurile judeţene. Din interviul care urmează, aflaţi şi cum plănuieşte C.J. Sibiu să folosească mai eficient fondurile europene. Reporter: Care sunt primele trei priorităţi în domeniul investiţiilor în judeţul Sibiu? Martin Bottesch: Pe primul loc, ca valoare şi importanţă, stă infrastructura rutieră, apoi infrastructura socială, apoi o investiţie de mediu, în managementul deşeurilor. La infrastructură socială – căminele pentru persoane vârstnice şi alte clădiri pentru persoanele cu dizabilităţi – avem mai multe proiecte: În Sălişte vom extinde unitatea medico-socială de la 50 la 80 de locuri, iar alte proiecte vizează restructurarea unităţilor mari şi crearea unor unităţi mai mici, care să respecte standardele actuale în U. E. Vorbim de restructurarea Centrului de integrare prin terapie ocupaţională (CITO) Dumbrăveni; pentru CITO II de la Dumbrăveni am avut recepţia saptămâna trecută; Centrul de recuperare şi reabilitare a persoanelor cu handicap de la Mediaş a fost finalizat; Centrul de recuperare şi reabilitare de la Cisnădie este în curs de finalizare, iar Centrul de recuperare şi reabilitare de la Tălmaciu este deja în funcţiune. Rep.: Ce se va schimba în administrarea şi finanţarea aeroportului, odată cu aprobarea, din această săptămână, a noului proiect ,,Încredinţarea prestării serviciului de interes economic general” Regiei Autonome ,,Aeroportul Internaţional Sibiu”? M.B.: Este vorba de o iniţiativă a U.E. de a împiedica producerea unor denaturări a pieţei prin finanţarea aeroporturilor. Dacă aeroporturile vor fi subvenţionate mai mult, ele pot să ofere servicii mai ieftine şi se denaturează piaţa. Pornind de la cerinţa U.E., s-au emis acte normative interne şi ne conformăm acestor cerinţe. De acum înainte, serviciile de la aeroport se vor împărţi în două categorii: unele de interes general, care pot fi subvenţionate în continuare, şi altele care nu sunt de interes general şi care nu pot fi subvenţionate. Aeroportul Sibiu poate avea preţuri competitive prin cofinanţare Rep.: Îşi va putea susţine financiar, singură, serviciile comerciale, Regia Autonomă ,,Aeroportul Internaţional Sibiu”? M.B.: Pentru Aeroportul Sibiu nu vor fi consecinţe negative, pentru că în ultimul timp nu l-am subvenţionat chiar deloc, dar probabil va fi nevoie de o subvenţie pentru servicii de interes general, care este şi permisă prin lege. În ce priveşte partea comercială, există două tendinţe contrare, fie de a obţine un cştig mai mare pentru a se putea autosusţine, fie de a avea preţuri competitive. Dacă vrei să ai preţuri competitive, să atragi companiile aeriene, vei avea un cştig mai mic şi în acest caz va fi nevoie de o cofinanţare. Tendinţa este spre preţuri competitive, pentru că dorim să dezvoltăm Sibiul, judeţul şi zona şi să atragem companiile aeriene. Rep.: La licitaţia organizată la 1 august, pentru contractul de proiectare a lucrărilor de remediere a alunecărilor de teren la Aeroportul Sibiu, s-a prezentat o singură firmă. Veţi organiza şi altă licitaţie sau aţi acceptat oferta acestei firme? M.B.: A fost acceptată oferta, contractul s-a semnat săptămâna aceasta, iar firma se numeşte Ecoterra. Nu se pune problema organizării unei noi licitaţii. Achiziţia s-a desfăşurat potrivit legii, nu există nicio problemă în acest sens. Competiţia nu este prea mare, pentru că, în acest sector, firmele trebuie să satisfacă anumite condiţii. Nu orice firmă poate să lucreze la un aeroport, ea trebuie să fie acreditată de Autoritatea Aeronautică Civilă Română şi sunt puţine care au o asemenea acreditare. Comisia de recepţie a drumului Sibiu-Agnita, aşteptată la începutul lunii septembrie Rep.: De ce a fost necesară finanţarea, la începutul acestei luni, cu 1,8 milioane de lei firma Comtram SA, în calitate de lider de asociere, pentru finalizarea lucrărilor la drumul judeţean Sibiu – Agnita? M.B.: 1,8 milioane reprezintă notele de comandă suplimentare, dar valoarea actului adiţional este de 470.000 de lei, pentru că există şi note de renunţare la lucrările care nu mai sunt necesare. Printre lucrările suplimentare avem: dispozitive de susţinere la podul peste Cibin, de la km 4, o cămăşuire din beton armat pe Dealul Dăii, unde s-au constatat degradări majore ale betonului din prima treaptă de fundare. Iar notele de renunţare se referă la podeţe. Rep.: De ce C.J Sibiu nu a organizat o licitaţie, iar finanţarea s-a făcut prin negociere directă? M.B.: Nu s-a făcut o altă licitaţie, pentru că au fost lucrări care nu s-au putut separa de cele aflate în derulare şi legislaţia permite acest lucru. Nici nu ar fi fost util, căci se punea problema: cine răspunde de calitatea lucrărilor dacă aduci altă firmă? Acea firmă, care a preluat lucrarea şi o execută, are un termen de garanţie de cinci ani pentru lucrare şi răspunde de tot ce s-a executat acolo. Rep.: Când se vor finaliza lucrările? M.B.: Avem două şantiere pe acest drum, unul pe Dealul Dăii, cu termen de finalizare 14 decembrie 2011, iar restul drumului cu termen de finalizare 31 august. Cea de-a doua firmă ne-a făcut o solicitare de a convoca comisia de recepţie. Rep.: Există vreo modalitate prin care C.J. Sibiu îi poate obliga pe constructorii de drumuri să respecte termenele de execuţie? M.B.: Modalitatea este dată prin contract, care prevede în cazul nerespectării termenelor, ca firma de construcţie să plătească penalităţi. Până în momentul de faţă firmele nu au plătit penalităţi, pentru că prelungirile au avut cauze reale. La o lucrare mare nu se pot prevedea toate situaţiile de la bun început. Aşa că au fost unele prelungiri de termene, dar eu zic că nu au fost mari. Atragem bani europeni, dar să-i cheltuim e mai greu Rep.: C.J. Sibiu are un grad relativ scăzut de folosire a fondurilor europene. Consilierul judeţean PSD Ioan Terea a anunţat la şedinţa de luna trecută următoarele procente de realizare: învăţământ 0%, sănătate 14%, asistenţă socială 60%, protecţia mediului 0.01%, iar la transporturi 47,6%. Cum o să creşteţi aceste procente? M.B.: Procentele respective nu se referă la absorbţia fondurilor europene, ci la execuţia bugetară din primele şase luni ale anului. La capitolul absorbţiei fondurilor europene stăm chiar bine, procentele respective se referă la execuţia bugetară la jumătatea anului 2011. La unele capitole au fost prevăzute sume care nu au fost cheltuite sau nu au fost cheltuite în măsura prevăzută. Ele urmează să fie cheltuite în a doua jumătate a anului. Este vorba de mai multe proiecte care au fost demarate mai greu, de exemplu: am prevăzut sume pentru refacerea a trei poduri, dar procedurile de pregătire au durat mai mult, inclusiv proceduri de mediu, care au o durată ce nu poate fi scurtată. Rep.: Deci vina aparţine celor care fac proiecte? M.B.: Sunt mai multe cauze, dar în concluzie, anumite proiecte trebuie pregătite în anul anterior celui în care trebuie să fie realizate. Vom lua măsuri pentru a demara pregătirea proiectelor în toamna anterioară anului pentru care sunt programate acestea, astfel încât în momentul în care sunt aprobate fondurile prin buget să fim cu pregătirile făcute. „Există o lege care reglementează susţinerea sportului de către administraţia publică şi trebuie să o respectăm” Rep.: Cât de viabilă economic vi s-a părut propunerea de proiect a PD-L-ului, prin care au cerut 1,6 milioane lei, din bugetul CJ Sibiu, pentru clubul de fotbal CSU Voinţa? M.B.: După părerea mea, aspectul politic este aici pe primul plan. Au făcut propunerea pentru a puncta politic. Pe de altă parte, susţinerea sportului este foarte importantă şi indiferent
de intenţia cu care a fost făcută propunerea, noi am analizat situaţia şi am căutat baza legală, pentru că dorim să susţinem fotbalul, aşa cum susţinem şi alte sporturi sau activităţi culturale. Dar există o lege care reglementează susţinerea sportului de către administraţia publică şi trebuie să o respectăm. Se prevede ca la o lună după aprobarea bugetului, sumele prevăzute în acest scop să fie publicate, inclusiv în Monitorul Oficial şi solicitările trebuie depuse într-o anumită perioadă, deci va trebui să prevedem asemenea sume în bugetul pentru anul viitor. Rep.: Veţi candida în 2012 la şefia Consiliului Judeţean Sibiu? M.B.: Acestă decizie o voi lua după ce FDGR va stabili candidaţii, iar aceştia probabil vor fi stabiliţi la sfârşitul anului. Ioana Mălău

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Alertă în Sibiu. Mihaela Gabriela a plecat de acasă și nu s-a mai întors

Poliţiştii sibieni caută o minoră în vârstă de 17 ani, care a plecat de acasă, din municipiul Sibiu, și...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect