0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Amenzi uriașe aplicate de Garda de Mediu în Rusciori

Cele mai citite

Garda de Mediu Sibiu și IPJ Sibiu au desfășurat controale comune în zona localității Rusciori pentru descoperirea persoanelor care depozitează sau ard deșeuri în locuri interzise. Amenzile aplicate de către cele două instituții au fost consistente.

Între 27 mai și 4 iunie, comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Sibiu, și reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu au descins într-o zonă mărginașă a localității Rusciori din comuna Șura Mică, zonă tradițională în practici de ardere și abandonare a deșeurilor.
Cu ocazia inspecțiilor în zonă au fost descoperite încălcări ale legislației de mediu în vigoare în România de către diverși localnici, respectiv colectări de deșeuri fără a deține autorizație de mediu, depozitări de deșeuri în spații sau locuri neautorizate, precum și arderi de deșeuri. Au fost aplicate un număr de 8 sancțiuni contravenționale cu amendă, în cuantum total de 43.000 lei, conform prevederilor OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului și a Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor.
„Atragem atenția că aceste acțiuni vor continua în vederea stopării practicilor antisociale care conduc la afectarea mediului ambiant și, implicit, a sănătății populației”, transmit reprezentanții Gărzii de Mediu Sibiu.
FOTO – Garda de Mediu Sibiu

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect