16.3 C
Sibiu
miercuri, mai 14, 2025

Annick Goulet, ambasadoarea Canadei, în vizită în Sibiu, a fost invitată la o drumeție de Daniela Cîmpean

Cele mai citite

Sibiul a avut încă un oaspete de rang înalt, în persoana ambasadoarei Canadei, Annick Goulet, care a fost primită de președinta Consiliului Județean, Daniela Cîmpean.

Vizita în Sibiu a Excelenței Sale Annick Goulet, ambasadoarea Canadei în România, Republica Moldova și Republica Bulgaria s-a finalizat printr-un dialog privind oportunitățile de cooperare între județul Sibiu și regiunile din Canada. După cum anunță Consiliul Județean Sibiu, temele principale de discuție dintre Annick Goulet și Daniela Cîmpean s-au bazat pe domenii care sunt de maxim interes pentru comunități: mediu, turism sustenabil, sănătate și egalitate de șanse.

banner
banner
banner

„Contextul sanitar actual, investițiile constante în sănătate, dar și provocările generate de pandemie, rolul autorităților în gestionarea situațiilor de criză, interesul față de mediul înconjurător, dar și dezvoltarea economică au fost puncte comune pe care cu siguranță putem dezvolta parteneriate bazate pe schimburi de experiență și exemple de bune practici” transmite Consiliul Județean.

Printre subiectele de discuție s-au mai numărat construirea noului Spital Județean, susținerea turismului, prin proiecte care promovează gastronomia și tradiția locală, investiții într-o infrastructură rutieră modernă, o stație modernizată de gestionare a deșeurilor. Annick Goulet și Daniela Cîmpean au mai discutat și despre provocările pe care le aduce ocuparea unei funcții de către o femeie în poziții cheie, respectiv despre egalitatea de șanse. Annick Goulet este absolventa unui curs pe tema Women and Power în cadrul Harvard University.

Daniela Cîmpean a invitat-o, la finalul întânirii, pe ambasadoarea Canadei, la o drumeție prin județul Sibiu, în contextul lansării programului Anii Drumeției, care are ca scop promovarea și dezvoltarea ecoturismului din județul Sibiu.

Publicitate
Ultimele știri

LIVE TEXT: Un meci cât un sezon. FC Hermannstadt joacă finala Cupei României cu CFR Cluj

FC Hermannstadt joacă în această seară cel mai important meci al sezonului, finala Cupei României împotriva formației CFR Cluj.Prima...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect