APIA – Centrul Județean Sibiu a prezentat, astăzi, la Prefectură, o informare privind stadiul plăților directe efectuate în campania 2023 și stadiul de primire a cererilor unice în Campania 2024 și efectuarea controlului administrativ al acestora. Datele au fost prezentat de Liviu Ștefan Mihai, director executiv al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Sibiu.
România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, beneficiază de fonduri europene, prin aplicarea intervenţiilor prevăzute în Planul Național Strategic 2023-2027, ca mecanisme de susţinere a producătorilor agricoli. Implementarea intervențiilor de mediu și climă din Planul Național Strategic 2023-2027 a fost introdusă treptat, începând cu intervențiile DR-06 și DR-10 în anul 2023 și continuând cu alte 7 intervenții în anul 2024: DR-01, DR-02, DR-03, DR-04, DR-05, DR-09 și DR-11 În paralel, continuă implementarea măsurilor de mediu și climă din PNDR 2014-2020, până la finalizarea angajamentelor aflate în derulare.
Formele de sprijin destinate fermierilor români au crescut de peste zece ori
Dacă în anul 2007 APIA derula mai puțin de 10 forme de sprijin destinate fermierilor români, în prezent numărul schemelor și măsurilor/submăsurilor, pachetelor/subpachetelor gestionate a crescut substanțial ajungând la peste 100.
În 2024, în total, au fost primite12.327 de cereri pentru 173.682,63 hectare, la centrele APIA din Agnita, Sibiu, Mediaș și Porumbacu de Jos. Campania de primire cereri 2024 s-a desfășurat în perioada 1martie–12 iunie 2024. În paralel cu campania de primire cereri s-au acordat adeverințe de credit în avans tuturor solicitanților care au depus cererea și au dorit să beneficieze mai repede de plata cuvenită, într-un cuantum de până la 80% din suma cuvenită beneficiarilor. S-a dorit astfel sprijinirea celor care lucrează în sectorul agricol, pentru ca activitatea acestora să nu fie periclitată.
Informare privind stadiul plăților directe efectuate de APIA în Campania 2023
Referitor la situația plăților pentru Cererile unice de plată – Campania 2023, plățile au fost efectuate în două tranșe, plata în avans desfășurată în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2023, pentru 70% din valoarea totală a sumelor cuvenite și plata finală, efectuată de la 1 decembrie 2023 până în 30 iunie 2024. Valoarea totală a plăților autorizate până în acest moment fiind 271.122.003,96 lei / 54.582.957,85 euro.
Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice (ZMD): Număr cereri – 4.639, Valoare lei -19.529.861,65.