4.2 C
Sibiu
duminică, noiembrie 17, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Astrid Fodor, întâlnire de lucru cu Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației

Publicitate electorală

spot_img
Cele mai citite

Primarul Astrid Fodor a participat, marți, 3 noiembrie, la o întâlnire de lucru între reprezentații Asociației Municipiilor din România. La întâlnire au luat parte Secretarul de Stat în Ministerul Finanțelor Publice, Sebastian Burduja, și Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan.

În cadrul întâlnirii s-a discutat, printre altele, despre cota din impozitul pe venitul global care revine de drept administrațiilor locale.
„Cel mai important subiect discutat a vizat cota din impozitul pe venitul global care revine de drept administrațiilor locale, respectiv menținerea acesteia la nivelul de 65% stabilit pentru anul curent. Astfel, s-a convenit necesitatea adoptării unui act normativ prin care să se modifice legislația în vigoare, fixându-se clar cota din impozitul pe venit pentru anul 2021. În caz contrar, există riscul revenirii, cel puțin până la aprobarea bugetului de stat pentru 2021, la cota de 41,75 %, prevăzută de legislația în vigoare”, a spus Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Stabilirea unei cote cât mai mari din impozitul pe venit plătit de sibieni către bugetul de stat înseamnă, pentru Sibiu, completarea veniturilor proprii ale municipiului cu fonduri care vor fi utilizate pentru lucrări și servicii publice, spun reprezentanții Primăriei.
De asemenea, una dintre principalele teme discutate cu reprezentanții Guvernului a fost aprobarea Legii bugetului de stat pe anul 2021 care să intre în vigoare în ianuarie 2021, „un aspect important pentru stabilirea din timp a bugetelor locale care depind de aprobarea Bugetului de Stat”, după cum spun reprezentanții municipalității. 
În cadrul întâlnirii s-a mai discutat despre stabilirea prin Legea Finanțelor Publice Locale a cotei din impozitul pe venit ce revine administrației publice locale și eliminarea practicii de modificare a acestei cote anual prin Legile de aprobare a bugetului de stat din fiecare an, precum și despre reglementări în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și autorizării executării lucrărilor de construcții.

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

De astăzi se încălzește vremea. Pentru câteva zile doar, apoi vin ninsorile

Începând de astăzi vremea se va încălzi ușor, iar săptămâna viitoare vom avea chiar și 17 grade în țară.Totul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect