“Vom invita micii antreprenorii locali să se înscrie într-o carte de adrese pentru sibieni”
Primăria Sibiu este una dintre instituțiile care susțin campania “Produs în Sibiu”, inițiată și susținută de Sibiu 100%. Astrid Fodor, primar al Municipiului Sibiu, și-a afirmat de fiecare dată susținerea pentru antreprenorii și producătorii sibieni, indiferent de natura produselor lor. Acum, cu ocazia ediției speciale “Produs în Sibiu” din acest an, am încercat să aflăm ce noutăți pregătește primăria pentru promovarea afacerilor locale, cele care contribuie la definirea Sibiului la nivel național, dar și internațional.
Consumați produse locale din județul Sibiu? Puteți să ne spuneți câteva din preferatele dumneavoastră?
Astrid Fodor: Caut produsele românești în general, de la alimente și până la haine, dar prefer mereu produsele din Sibiu. Din fericire există o ofertă bogată. Le cumpăr în primul rând pentru că sunt de calitate, dar și pentru că eu cred sincer că putem sprijini economia locală și, în definitiv, bunăstarea comunității noastre inclusiv prin astfel de gesturi mici. Consum cel mai mult produsele alimentare locale pentru că știu că nu conțin E-uri și alți aditivi și sunt făcute multe dintre ele după rețetele vechi și au gustul pe care, cu toate produsele ultraprocesate care se găsesc pe piață, l-am uitat și de care îmi este dor. Mănânc mereu cu plăcere fructe și legume proaspete de la noi, produse din carne și mai ales brânzeturi și lactate. Consum doar miere din zona Sibiului. La fel și dulceață și zacuscă. Îmi cumpăr și dulciuri bune din Sibiu și din zonă pentru că avem producători foarte pricepuți și creativi. Plăcintele din piața Vinerea Verde sunt ceva cu care mă răsfăț din când în când.
Aveți în vedere, în următoarea perioadă, un plan de susținere a întreprinzătorilor locali?
Astrid Fodor: Vom continua să îi susținem prin instrumentele care ne stau la dispoziție ca administrație locală, așa cum am făcut-o și până acum, pentru că înțelegem rolul pe care îl avem ca Primărie.
În primul rând pentru anul viitor vom menține nivelul taxelor și impozitelor locale la un nivel acceptabil și suportabil pentru mediul de afaceri. Chiar dacă legea ne permitea să creștem impozitele, noi ne-am oprit la un nivel pe care l-am considerat echitabil pentru afaceri. Sunt multe taxe de plătit pentru o firmă și de aceea cred că orice sprijin este binevenit. Intenția este de a menține această politică însă, având în vedere că administrația locală suportă cheltuieli tot mai mari din cauza creșterii prețurilor materialelor de construcții și a salariilor muncitorilor constructori, precum și creșterile prețurilor utilităților dar și a costurilor serviciilor în general, va fi o presiune tot mai mare pe bugetul local pentru a putea finanța lucrările necesare pentru întreținerea și dezvoltarea orașului. Prin urmare, politica pe următorii ani va fi dictată de evoluția situației economice generale pentru că noi, ca administrație locală, trebuie să asigurăm resursele necesare pentru funcționarea și continuarea dezvoltării orașului. Dar pot să afirm că pentru Primăria Sibiu menținerea fiscalității locale pentru persoanele juridice la un nivel suportabil este o prioritate și o avem mereu în vedere.
Zona industrială vest, unde își desfășoară activitatea și întreprinzători locali, a fost viabilizată de Primăria Sibiu și continuăm să îmbunătățim infrastructura acestei zone. Tocmai ce am semnat contractul pentru modernizarea iluminatului public din zonă și extinderea acestuia în zonele de dezvoltare. De altfel, faptul că îmbunătățim infrastructura în întreg orașul este un sprijin și în beneficiul mediului de afaceri local. Fără infrastructură, activitatea curentă nu se poate desfășura în bune condiții.
Un aspect care poate părea mărunt, dar sunt sigură că este important pentru persoanele juridice, este digitalizarea interacțiunii cu Primăria. O listă lungă de documente se pot obține în format digital, comunicarea cu Primăria este disponibilă și în format electronic, plățile impozitelor și diverselor taxe se pot face de mult timp și online. Dacă este necesară totuși deplasarea la ghișeu, programările se fac online, astfel că se evită aglomerația și pierderea timpului.
Pentru producătorii de fructe și legume vom continua să punem la dispoziție în piețele agroalimentare spații speciale pentru comercializare. Le avem în fiecare piață și au fost pline în sezon. În evenimentele gastronomice sau cu componentă gastronomică cofinanțate de Primărie s-a păstrat obligația pentru organizatori de a oferi spații gratuite pentru producătorii locali de alimente în care să își vândă produsele.
Și promovarea cred că este un sprijin. Programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană a fost un început, un semnal pe care l-am dat producătorilor regionali și întreg domeniului HoReCa că îi sprijinim. Scopul a fost acela de a pune în lumină gastronomia locală, producătorii locali, restaurantele, sprijinind indirect și turismul local și operatorii din industria ospitalității. Am creat vizibilitate pentru industria locală și asta mi se pare un sprijin important.
Ar putea beneficia producătorii locali și firmele locale prin intermediul cărora aceștia ajung la consumator de o susținere fiscală pentru a face față dificultăților din această perioadă?
Astrid Fodor: În 2020, în contextul pandemic, am introdus câteva facilități fiscale care să atenueze impactul măsurilor și restricțiilor necesare pentru protejarea populației, completând măsurile de sprijin luate de Guvern pentru mediul de afaceri.
Reducerea impozitului pe clădiri în cazul firmelor care și-au suspendat sau redus activitatea, suspendarea taxei hoteliere, reducerea taxei de ocupare a domeniului public cu terase și extinderea suprafeței pe care acestea o pot ocupa, scutirea de la plata taxei de salubrizare pentru agenții economici care și-au întrerupt activitatea complet și reducerea taxei în cazul celor care au întrerupt parțial lucrul sunt măsuri concrete pe care le-am adoptat. Acestea au fost o mână de ajutor pe care am putut-o întinde firmelor sibiene într-o perioadă dificilă pentru toți.
Toate aceste facilități le-am menținut și în 2021.
Primăria se ocupă cu succes de promovarea orașului. Vă gândiți să includeți în strategia de promovare și producătorii locali sau să le acordați, în cadrul locurilor special amenajate, spații de promovare?
Astrid Fodor: Atunci când promovăm Sibiul, subliniem tot ceea ce are de oferit orașul, de la cultural și turistic până la economic. Promovarea Sibiului ca locație economică viabilă este deci parte din strategia de promovare a orașului deja. Mereu menționăm și acest aspect important. Dar, vreau sa subliniez ca promovarea este reciprocă: afacerile de succes din Sibiu sunt “ambasadori” ai orașului. Pentru că așa este între parteneri. Ne sprijinim unii pe ceilalți.
În ceea ce privește punerea la dispoziție a unor spații de afișaj în spațiul public, Primăria Sibiu deține puține astfel de mijloace, pe care le utilizăm pentru anunțuri și informații de largă utilitate publică, în comunicarea cu cetățenii. O parte din aceste spații le punem și dispoziția altor instituții publice pentru anunțuri importante.
Dar o să vă spun în premieră despre un proiect pe care urmează să îl pornim: pe site-ul sibiu.ro vom înființa o secțiune în care vom invita public antreprenorii locali să se înscrie într-o carte de adrese în care sibienii și nu numai să caute firmele sibiene în funcție de produsul pe care doresc să îl cumpere. Mă refer aici mai ales la micii antreprenori sibieni, care nu au posibilitatea firmelor mari de a-și crea vizibilitate. Identificăm acum cea mai bună variantă tehnică pentru această secțiune și o lansăm în curând invitația. Consider că și noi, ca Primărie, ar trebui să publicăm pe site-ul orașului aceste informații. Acest proiect îl văd ca o contribuție pe care Primăria Sibiu o poate avea în campania Produs în Sibiu inițiată de Sibiu 100%.
Care considerați că ar fi strategia potrivită de promovare pentru produsele locale, una care să se încadreze în campaniile de promovare a orașului?
Astrid Fodor: Promovând Sibiul, vorbim inevitabil despre sibieni și despre ceea ce realizăm împreună în Sibiu. Subliniem evenimente reușite organizate de antreprenori în domeniul industriilor creative, scoatem în evidență producătorii de hrană promovând gastronomia locală, menționăm mereu rolul investitorilor în dezvoltarea economică a orașului și vorbim mereu despre produsele de Sibiu. Ca primar am mereu aceste teme în atenție atunci când vorbesc despre orașul nostru și atunci când primesc delegații străine. Sigur că se poate crea o campanie dedicată firmelor sibiene, dar uite că Sibiu 100% face deja acest lucru prin campania Produs în Sibiu și vă felicit pentru inițiativă și pentru munca pe care o faceți.
Aveți un mesaj pentru ca oamenii, atât localnicii, cât și turiștii orașului nostru, să consume produsele locale sibiene?
Astrid Fodor: Sibiul și regiunea Sibiului au avut și au resurse importante, mai ales resursa umană extrem de valoroasă, un fapt atestat de numărul de întreprinzători locali care investesc multă pasiune în inițiativele lor. Stă și în puterea noastră, a fiecăruia dintre sibieni, să susținem economia locală, în beneficiul comunității. Produsele de Sibiu sunt un brand în sine, atestând tradiția pe care o avem ca oraș începând cu breslele sibiene și impunând un anumit standard de calitate, fără măcar să fie nevoie să scriem asta undeva sau să o reglementăm. Se naște natural și vine de la sine brandul “produs în Sibiu”. Consumați produse locale pentru calitatea lor, pentru că avem produse alimentare bune și proaspete, aproape de noi, pentru că suntem sibieni și putem fi și în acest mod alături de comunitatea în care ne place sa trăim.