6.3 C
Sibiu
luni, noiembrie 10, 2025

Avem centură! Adio TIR-uri!

Cele mai citite

După şase ani de la tăierea panglicii de inaugurare a şantierului sub guvernul PSD, primul-ministru PDL, Emil Boc a tăiat panglica de inaugurare a centurii ocolitoare a Sibiului. Evenimentul organizat pe 1 decembrie cu 5 luni înaintea termenului stabilit prin contract s-a făcut la insistenţele politicienilor PDL din Sibiu, conform unui comunicat al conducerii acestui partid. Totuşi, deşi circulabilă, centura nu este finalizată. Lucrările la ieşiri, parapeţi, vopsit, garduri protecţie, rigole şi altele sunt încă în desfăşurare. Recepţia finală a lucrării va avea loc probabil în aprilie 2011. INFO: Secţiunea 1 – 14,86 km Secţiunea are 9 poduri, 8 pasaje şi 4 noduri rutiere Secţiunea 2 – 6,3 km, din care 2,70 km profil de autostradă şi 3,6 km reabilitare DJ 106B Secţiunea are 3 intersecţii La întreaga centură s-au folosit: • peste 75.000 de metri de parapeţi. • 44.000 metri cubi de beton Emil Boc a tăiat panglica la centura ocolitoare a municipiului Sibiu alături de ministrul Economiei, Ion Ariton, şi prefectul Constantin Trihenea. Vremea nu a fost de partea organizatorilor ceremoniei, ploaia şi vântul dând de furcă acestora. Fastul unui asemenea eveniment important pentru sibieni a lipsit. Primarul Klaus Iohannis şi preşedintele Consiliului Judeţean, Martin Bottesch nu au fost prezenţi, nici parlamentarii PSD sau PNL, deşi ambele partide au contribuit pe vremea când erau la guvernare la construirea centurii. A fost un eveniment exclusiv PD-L. Boc a declarat că ,,E binevenit şi domnul Iohannis şi orice sibian la această inaugurare. Eu cred că a fost invitat şi dumnealui. Am anunţat public că vin la Sibiu de vreo două luni. Cred că un sibian nu are nevoie să fie invitat la el acasă. E culmea”. Iohannis s-a abţinut să comenteze gestul PD-L-iştilor spunând că lasă pe seama presei comentariile de rigoare. De altfel şi la inaugurarea şantierului în 2004 sub guvernarea PSD, procedura a fost aceeaşi, mai ales că era campanie electorală. Nici atunci adversarii politici şi autorităţile locale nu au fost invitate la eveniment. Testul paharului cu apă Dincolo însă de neînţelegerile politice, centura este din 1 decembrie funcţională. Emil Boc a inaugurat-o la volanul unui Duster parcurgând întreaga distanţă a şoselei construite în regim de autostradă cu un pahar de apă pe bord. La finalul traseului Boc a arătat presei paharul de apă plin: ,,Sibienii au scăpat acum de coşmarul traficului greu prin oraş”. După el au început să folosească centura şi restul şoferilor aflaţi în tranzit. Totuşi în primele zile după inaugurare, traficul pe centură a fost slab, mult sub capacitatea acesteia. Asta şi pentru că mulţi şoferi nu sunt atenţi la indicatoarele apărute peste noapte. Dar centura nu este funcţională 100%. Doar trei intrări şi ieşiri sunt deschise: cele spre Bucureşti, Mediaş şi Alba-Iulia. Restul sunt blocate pentru că nu s-a terminat lucrul la ele. 12 minute în loc de 60 Cei ce tranzitau Sibiul la orele de vârf de la Aeroport până la Veştem făceau o oră, acum timpul s-a scurtat la 12 minute, cum a arătat-o testul făcut de reporterii Sibiu 100%. 12 minute pentru că am folosit centura ocolitoare. Traficul din Sibiu va mai rămâne greoi încă o perioadă, până ce TIR-urile şi restul de maşini care tranzitează vor vedea intrările pe centură. ,,Poliţia Rutieră Sibiu nu a instalat încă echipaje speciale la intrările pe centură pentru a dirija traficul spre acest tronson”, a precizat Luciana Balteş, purtător de cuvânt al Poliţiei. Poate că primele zile nu este nevoie, dar dacă TIR-urile vor continua să treacă prin Sibiu şi nu o vor lua pe centură, cu siguranţă Poliţia trebuie să intervină. Nouă ani şi 59 milioane de euro plus TVA sau mai mult… În 2001 Guvernul României şi Comisia Europeană au încheiat un Memorandum de finanţare ISPA pentru construirea variantei de ocolire la standard de autostradă a municipiului Sibiu. Viziunea de atunci era ca această variantă să fie parte a autostrăzii ce leagă Bucureştiul de Ungaria. Valoarea iniţială a celor două contracte ISPA semnate atunci de Guvern a fost de 59 milioane euro plus TVA. Dintre aceştia 43,8 milioane euro sunt de la Comisia Europeană. Sumele finale cheltuite pentru centura Sibiului încă nu le ştie nimeni sigur. Într-un comunicat PD-L se precizează suma de peste 100 milioane euro. Oricât s-a cheltuit şi se va mai cheltui până la finalizarea totală a proiectului, varianta construită în regim de autostradă este funcţională şi va deservi Sibiul, scăpând locuitorii de traficul de tranzit. Aici mor câinii comunitari Deşi centura în regim de autostradă ar trebui să aibă garduri de protecţie contra animalelor, acestea sunt prezente doar în anumite zone. Cum lucrările nu s-au finalizat mai ales în perimetrul adiacent şoselei, câinii umblă nestingheriţi. Primele două cadavre canine zdrobite puteau fi văzute deja joi. Multe vor urma cu siguranţă dacă gardurile de protecţie nu vor fi montate integral. În periplul reporterilor Sibiu 100% pe varianta ocolitoare a oraşului am remarcat un cioban cu turma de oi oprit pe câmp să admire lucrarea. Problema lui însă era că nu mai putea trece cu oile nestingherit din cauza centurii. ,,Frumos, domnu’! Da’ eu pe unde trec cu oile acuma?!”, ne-a zis ciobanul în timp ce şi-a scos căciula şi se scărpina gândindu-se ce să facă. Guşteriţa va fi cartierul cel mai poluat fonic din Sibiu În zilele următoare, va începe montarea panourilor fonoabsorbante din zona Guşteriţei. Problema însă este că în această zonă unele locuinţe noi sunt construite chiar lângă varianta ocolitoare. Zgomotul creat de traficul de pe autostradă cu siguranţă va tulbura pe veci locuitorii din zonă, ceea ce va genera o scădere a preţului imobiliarelor. Cine ar vrea apartament la bloc la 20 de metri de centură unde circulă trafic greu zi şi noapte?! Călin Blaga

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

FOTO: Nebunie pe Municipal. FC Hermannstadt revine de la 0-1, a condus, dar a fost egalată în prelungiri

FC Hermannstadt a făcut un bun, duminică seara, cu FCSB, reușind să revină de la 0-1, dar în final...
Articolul precedent
Articolul următor

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect