0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Baia Populară Sibiu, modernizată și transformată în oază de relaxare

Cele mai citite

 
 
 
 
 
 
 
Primăria Sibiu și Serviciul Public Baia Populară au finalizat lucrările de reabilitare a clădirii în care funcționează Baia Populară Sibiu, aspectul, dar mai ales funcționalitatea Băii fiind mult îmbunătățite.  
 
“Vorbim în primul rând de o clădire de patrimoniu a orașului pe care am reușit să o reabilităm și vom face demersuri pentru clasarea acesteia ca monument istoric. Am păstrat și restaurat elementele arhitecturale unice, redând frumusețea clădirii care a împlinit 116 ani. În al doilea rând am reușit să modernizăm un obiectiv cu tradiție în Sibiu și să o transformăm într-un centru modern în care sibienii au la dispoziție un bazin de înot reabilitat după cele mai noi standarde, trei tipuri de saune, camere de tratament și o sală de sport dotată, toate optimizate pentru persoanele cu dizabilități. Baia Populară redevine astfel emblematică pentru Sibiu.” (Astrid Cora Fodor, primarul municipiului Sibiu)
În cadrul reabilitării,  A fost consolidată clădirea prin lucrări la fundații, ziduri, stâlpi, la fostul coș de fum, am refăcut fundația bazinului de înot, am întărit structura mansardei și am construit o scară nouă spre etaj. Tencuielile interioare și exterioare au fost refăcute, iar tâmplăria ferestrelor a fost înlocuită.
„Am realizat recompartimentări, relocări și extinderi ale spațiilor prin amenajarea integrală a podului existent și mutarea spațiilor administrative. Subsolul clădirii a fost extins și sub zona de parcare, fiind reamenajat. Am modernizat instalațiile electrice, termice, de apă, de canalizare și de gaz. În zonele de bazin și saună s-au montat sisteme de încălzire în pardoseală. De asemenea, Baia este echipată cu un sistem de supraveghere video, cu senzori de mișcare, detectoare de fum și butoane de alarmare la incendiu. Și instalațiile sanitare s-au înlocuit în cabinele de baie și duș, precum și în grupurile sanitare”, au spus reprezentanții Primăriei Sibiu.
 
Potrivit acestora, toate pardoselile și placările din incinta clădirii au fost modernizate, respectându-se cerințele speciale în cazul acestei clădiri istorice. La intrarea în clădire și pe holurile principale, au fost folosite materiale precum piatra naturală și marmura, punând astfel în valoare istoria și estetica acestei clădiri.
De asemenea, arhitectura clădirii a fost restaurată: balustradele, ușile, compartimentările din lemn ale cabinelor de schimb, scara din lemn, coloanele de piatră și cuva din piatră de la fântâna bazinului, iar placările ceramice ale bazinului au fost refăcute.
Clădirea a fost complet optimizată pentru accesul persoanelor cu dizabilități în toate ariile de servicii, montându-se rampe și un ascensor.
Concret, Baia Populară oferă în prezent  un bazin de înot complet reabilitat, cu un sistem nou, electronic, de filtrare a apei și un sistem de filtrare a aerului în întreaga clădire care protejează structura imobilului în zonele cu umiditate crescută, aceasta fiind în trecut una dintre cele mai mari probleme. Pentru părinții care doresc să supravegheze copii în timpul orelor de înot, s-a amenajat o sală de așteptare dotată cu ecrane conectate la camerele video din zona bazinului.T
De asemenea, sunt disponibile trei saune moderne: o saună uscată cu aromaterapie, o saună umedă și o salină cu sare de Himalaya, care poate fi folosită ca zonă de relaxare, dar și pentru tratamentul afecțiunilor respiratorii. S-a creat un culoar nou de legătură între bazinul de înot și saune, acest spațiu fiind amenajat ca zonă de relaxare.
În plus, sunt trei zone noi de vestiare pentru bazin și saună, accesul făcându-se cu brățări digitale de acces.
Zona de dușuri a fost relocată într-un spațiu mult mai generos, iar trei camere sunt pentru terapie: una cu pietre jade, una pentru hidroterapie și una pentru masaj clasic.
Baia Populară are și o sală de fitness cu o suprafață triplă față de cea precedentă, amenajată într-un spațiu inedit, la subsolul clădirii, în locul fostelor spații tehnice. Aceasta a fost dotată cu aparate de ultimă generație, care pot fi utilizate inclusiv de către persoanele cu dizabilități.
De asemenea, e o sală de activități sportive tip yoga, pilates, aerobic, situată în mansarda proaspăt amenajată în podul reabilitat al clădirii.
Exista și o curte interioară complet reamenajată în care va funcționa o cafenea și un spațiu de joacă pentru copii, o terasă panoramică, amenajată la etajul I al clădirii, un punct de belvedere amenajat în fostul turn de apă, care a fost complet reabilitat, fiind acum vizitabil
Și accesul în Baia Populară s-a modernizat, fiind posibil pe baza unor brățări de control acces pe care clienții le vor primi la intrare unde fost amenajată o a doua casierie pentru accesul mai fluent al publicului.
Lucrările fiind finalizate, următorul pas este obținerea avizului ISU pentru siguranța la incendii și angajarea personalului necesar pentru asigurarea tuturor serviciilor noi ale Băii.
Chiar dacă lucrările sunt finalizate, Baia Populară nu se poate redeschide, rămânând în vigoare restricțiile impuse pentru protecția populației în contextul pandemiei de coronavirus, acestea specificând că bazinele amenajate în interior nu se pot deschide publicului. 

 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect