Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu derulează proiectul „Modernizarea echipamentelor din centrele rezidenţiale de protecţia copilului din judeţul Sibiu”. Acesta este finanţat prin Mecanismul Financiar – Spaţiul Economic European (SEE) şi are o perioadă de implementare de 14 luni.
Proiectul se încadrează în sectorul prioritar „Sănătatea şi protecţia copilului”, zona de interes „Reabilitarea clădirilor, modernizarea echipamentelor şi a sistemelor manageriale” şi îşi propune modernizarea echipamentelor şi bunurilor necesare funcţionării a opt centre/complexe destinate protecţiei copilului din judeţul Sibiu, prin achiziţionarea de mobilier, bunuri electrocasnice şi electrice, echipamente IT etc.
Beneficiarii direcţi ai proiectului sunt 300 de copii aflaţi în centrele rezidenţiale ale DGASPC Sibiu. Dintre aceştia, 82 sunt copii cu dizabilităţi sau nevoi speciale. „Prin implementarea acestui proiect, DGASPC Sibiu va putea dota şi amenaja centrele şi complexele cu cele mai bune echipamente şi tehnologii disponibile, astfel încât să asigure servicii la nivelul standardelor minime obligatorii”, a declarat Ioan Bordianu, manager proiect.
Bugetul total al proiectului este de 539.887 Euro. Contribuţia eligibilă nerambursabilă din Mecanismul Financiar SEE este de 458.904 Euro (85%). Contribuţia financiară a DGASPC Sibiu, alocată din bugetul Consiliului Judeţean Sibiu, este de 80.983 Euro, ceea ce reprezintă 15 % din costurile eligibile pentru acest proiect. (C.B.)