5.2 C
Sibiu
vineri, ianuarie 10, 2025

Banii pentru aeroport nu mai aterizează la Sibiu

Cele mai citite

Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Martin Bottesch, a declarat, într-un interviu acordat săptămânalului Sibiu 100% că banii pe care Executivul trebuie să-i acorde pentru lucrările efectuate la Aeroportul Sibiu nu vor mai ajunge în conturile instituţiei. Centura � �Vrem să ajutăm acolo unde putem� �Păcat că nu s-a realizat mai repede. Este un proiect care ne priveşte pe toţi, gestionat de Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. După mai multe blocaje, au fost reluate lucrările într-un ritm susţinut. La ora actuală, se lucrează pe tronsonul unu, iar pe tronsonul doi se lucrează la proiectare. Sunt probleme cu exproprierile, iar cu licitaţiile este o procedură întreagă, care necesită timp. Noi ne-am exprimat disponibilitatea de a ajuta acolo unde putem�, a declarat Bottesch. Rep: D-le Martin Bottesch, cum a fost anul 2008 în politica judeţului? Martin Bottesch: Vorbind despre anul 2008 nu putem face abstrac­ţie de faptul că a fost un an electoral. Acest lucru şi-a pus amprenta şi asupra activităţii Consiliului Judeţean (CJ). Ne-am întrebat ce-am făcut, ce facem, ce vom face de-acum înainte. Alegerile ar fi putut schimba întreaga con­ducere, şi implicit strategia CJ. A fost un prilej bun de a ne gândi strategia. Ce am realizat cel mai important anul trecut, pe lângă proiectele în derulare, a fost tocmai pregătirea pentru a găsi şi a întocmi o strategie nouă a Consiliului Ju­deţean Sibiu. Avem două servicii, un serviciu special de strategii şi unul de managementul proiectului. Amândouă sunt foarte importante, iar cel de strategii are menirea să pregătească echipele şi procedura de elaborare a unei noi strategii. Acest drum a fost schiţat într-o şedinţă de consiliu la sfârşitul anului trecut şi intenţionăm ca, până la sfârşitul anu­lui 2009, strategia judeţului Sibiu să fie reconcepută, reformulată. Cea veche există din anul 2006. Rep: Vorbim de specialişti for­ma­ţi în domeniul strategiilor şi a proiectelor, nu-i aşa? Aparţin gene­raţiei tinere sau sunt şi din vechea gardă? MB: Mai ales din generaţia tânără, pentru că sunt foarte multe lucruri de învăţat aici. Am avut pentru tinerii noştri colaboratori cursuri de formare, acum trei ani şi intenţionăm în viitorul apropiat să mai facem în colaborare cu Universitatea �Lucian Blaga� Sibiu, alte cursuri chiar în managementul pro­iectului. Rep: La ce fac în special refe­rire, proiectele pentru accesa­rea fondurilor europene? MB: Cele mai importante se referă la drumurile judeţene. Sunt mai multe proiecte, mai avansat este cel care vizează modernizarea drumului judeţean Sibiu-Agnita, pentru care avem deja semnat contractul de finanţare. Următorul în schemă este drumul judeţean Jina-ªugag, la care a avut loc deja vizita în teren după ce toate etapele de evaluare au fost parcurse. Aşteptăm ca în luna februarie să încheiem contractul de finanţare. Rep: Aeroportul Internaţional Sibiu se află în custodia Consiliului Judeţean. Aţi semnat şi un con­tract de consultanţă cu o firmă nem­ţească pentru optimizarea manage­mentului. Ce previziuni aveţi? MB: Anul trecut am continuat cu cel mai mare proiect al CJ, Aeroportul Internaţional Sibiu. Acesta funcţionează în parametrii normali, de anul trecut, din mai, de când a fost finalizată pista. Studiul acesta ne-a fost predat, însă nu l-am recepţionat în forma sa finală pentru că am cerut unele completări, pe care trebuie să le primim zilele următoare. Firma de consultanţă arată că ar exista două căi pentru a îmbunătăţi managementul. Una ar fi aceea de a face un contract de management cu o firmă privată, care să asiste actualul management al aeroportului în rezolvarea sarcinilor sale şi să pregătească aeroportul pentru o privatizare ulterioară, care s-ar putea întâmpla la orizontul anului 2020. O privatizare printr-o concesiune pe termen îndelungat. A doua cale ar fi o privatizare mai rapidă, parţială, în sensul că municipiul şi judeţul Sibiu ar avea majoritatea pachetului de acţiuni. Ar trebui creată o societate în sensul acesta, şi o firmă privată care ar intra ca partener şi ar cum­păra a treia parte din acţiuni. În cazul acesta, controlul Aeroportului ar rămâne la Sibiu. Rep: În opinia dumneavoastră, care ar fi cea mai viabilă soluţie? MB: Este greu la momentul acesta să-mi exprim preferinţa pentru una sau pentru cealaltă dintre căi. Mai aşteptăm unele lămuriri şi decizia va trebui luată în cadrul unei consultări mai largi. Oricum, Consiliul Judeţean este acela care va lua o hotărâre în final. Rep: Credeţi că bani promişi pentru Aeroport vor mai veni, în condiţiile actualei guvernări? MB: Nu cred aşa ceva. Oricum, proiectul este realizat şi cu ajutorul pri­mit şi cu creditul luat. Prin urmare, în aceste condiţii nu se mai pune problema. Rep: În schema de personal din CJ, postul de administrator public a fost ocupat de anul trecut. În ce măsură vă secondează adminis­tratorul public? MB: Pentru că volumul de mun­că a crescut, am decis să ne folo­sim de un administrator public, în acest moment Iosif Moldovan, fos­tul vicepreşedinte, deţine această funcţie. ªi asta pentru a munci mai eficient. Este un pas înainte. Administratorul public poate fi instituit şi la nivel de Primărie. Unele primării din judeţ au trecut la această schemă de personal. Ad­ministratorul public preia o parte din sarcinile preşedintelui, sarcinile administrative, mai puţin sarcini de reprezentare. Bineînţeles, deciziile im­portante şi răspunderea pentru aces­tea sunt în continuare în seama preşedintelui. Rep: Care este politica ju­deţului în perioada aceasta mai puţin fastă pentru toţi? MB: Chiar acum lucrăm la bugetul pentru acest an. Aşteptăm să cunoaştem în detaliu proiectul de buget al Guvernului, pentru că trebuie să ne orientăm după acesta. O parte din fondurile care intră în bugetul CJ Sibiu vin de la bugetul de stat. Atunci ne vom putea defini obiectivele. Trebuie continuate pro­iectele începute. Cred că vom putea menţine salariile la nivelul celor de anul trecut, când aces­tea au crescut, şi poate să avem şi o creştere la buget.

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Nu s-a asigurat la schimbarea benzii de mers și a lovit o altă mașină

O tânără pasageră într-un autoturism a fost rănită, joi seara, într-un accident produs în Mediaș, pe Șoseaua Sibiului, în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect