6.3 C
Sibiu
vineri, noiembrie 28, 2025

Boc a inaugurat şantierul autostrăzii Sibiu – Orăştie

Cele mai citite

Premierul Emil Boc şi ministrul transporturilor, Anca Boagiu, au inaugurat oficial, joi, la Sibiu, lucrările la autostrada Sibiu – Orăştie, cei 82 de kilometri fiind împărţiţi în patru tronsoane, pe sectorul de drum din judeţul Sibiu urmând să se construiască primul tunel de pe o autostradă. Tronsonul patru, cel din judeţul Sibiu, are o lungime de 16,2 kilometri şi ţine de la localitatea Sălişte până la centura ocolitoare a Sibiului, în dreptul localităţii Cristian, transmite corespondentul MEDIAFAX. Contractul pentru tronsonul patru a fost cştigat de asocierea Astaldi (Italia), Euroconstruct Trading 98 (România) şi Astalrom (România), valoarea totală fiind de 146 milioane euro. Tronsonul cuprinde două noduri rutiere, două viaducte de 925 de metri, două poduri de 42 de metri, patru pasaje peste autostradă de 26 de metri, două pasaje peste calea ferată, lungi de 40 de metri şi primul tunel din România, lung de 340 metri, de pe o autostradă. ,,Acest tronson are şi lucrări mai complexe, de artă, şi, ceea ce este inedit, este prima dată când se întâmplă în România, se va construi primul tunel, cel care leagă cele două viaducte. Iată că vom da proba experienţei pe care ştim că o au constructorii români, pe acest tronson, construind primul tunel”, a declarat ministrul Boagiu. Potrivit Ancăi Boagiu, termenul de finalizare al tronsonului patru este 10 aprilie 2013. Reprezentantul constructorului a promis că lucrările vor fi terminate la timp. ,,Pe 5 octombrie a primit autorizaţia pentru şase kilometri, deja sunt trei kilometri de decopertări făcuţi. Sperăm ca în cel mai scurt timp să obţinem autorizaţia pentru întreg tronsonul şi să mobilizăm absolut toate echipamentele. Cea mai dificilă porţiune, pe care o vom ataca în maxim o săptămână, este dealul Săcelului, unde există trei lucrări de artă foarte mari – viaduct, tunel şi încă un viaduct. Nu vom întrerupe lucrările nici pe timpul iernii”, a declarat Sorin Scarlat, directorul adjunct de proiect. Potrivit acestuia, pe tronson sunt, în acest moment, trei situri arheologice în lucru de care se ocupă Muzeul Naţional Brukenthal, unde au fost descoperite vase vechi de 8.500 de ani, însă acestea nu vor întârzia lucrările. Ministrul Anca Boagiu a afirmat că prin cele patru tronsoane de pe lungimea autostrăzii Sibiu – Orăştie vor fi create aproximativ trei mii de locuri de muncă, iar din totalul valorii alocate, peste 700 de milioane de euro, 178 milioane euro sunt bani destinaţi materialelor de construcţie. Finanţarea pentru aceste lucrări este asigurată din fonduri nerambursabile europene (85%) şi de la bugetul de stat (15%). Tot joi, premierul Emil Boc şi ministrul transporturilor, Anca Boagiu, au inaugurat oficial lucrările la lotul I al autostrăzii Timişoara – Lugoj. Acest lot, în lungime de 9,5 kilometri, are o valoare de 210,3 milioane de lei fără TVA, lucrările fiind preconizate să se încheie în luna aprilie 2013. (C.P.) Fotocredit: Sebastian Marcovici

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Alertă în Sibiu. Mihaela Gabriela a plecat de acasă și nu s-a mai întors

Poliţiştii sibieni caută o minoră în vârstă de 17 ani, care a plecat de acasă, din municipiul Sibiu, și...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect