Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Ministerului Muncii a reevaluat 1.057 de persoane din judeţul Sibiu bănuite că ar deţine certificate false de handicap, iar prejudiciul constatat la nivelul judeţului este de 8,2 milioane de euro, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Claudia Boghicevici (foto), Ministrul Muncii, citată de Agerpres. ,,Dimensiunea fraudei de la Sibiu demonstrează că trebuie urgent să demarăm un control la nivel naţional. Au fost anulate 917 certificate de handicap. Subliniez faptul că prejudiciul estimat de 8,2 milioane de euro reprezintă drepturi şi facilităţi acordate ilegal din fondul bugetului de stat la 4% din totalul persoanelor adulte cu handicap din judeţul Sibiu, adică cei pe care noi i-am reevaluat”, a afirmat Boghicevici. Ministrul Muncii a subliniat că, în perioada următoare, vor fi demarate şi alte controale la nivel naţional. Conform rezultatelor finale ale controalelor făcute la Sibiu, din numărul total al persoanelor posesoare de certificate de încadrare în grad de handicap convocate pentru reevaluare, respectiv 1.602, s-au prezentat 68%, adică 1.087 de persoane. În urma reevealuărilor, au fost emise 1.057 de decizii ale Comisiei Superioare, după cum urmează: 917 decizii de anulare a încadrării în grad de handicap, 44 de menţinere şi 96 de încadrare corespunzătoare. Din totalul celor 917 persoane reevaluate cărora le-au fost anulate certificatele medicale s-au identificat două mari categorii de afecţiuni medicale: afecţiuni respiratorii (634 de cazuri) şi retard mental (168 de cazuri). Din anul 2005 până în 2010, numărul persoanelor adulte cu handicap neinstituţionalizate din judeţul Sibiu a ajuns la peste 20.000. În alte judeţe cu populaţie dublă faţă de judeţul Sibiu, există, în medie, un număr de 13.000-14.000 de persoane adulte cu handicap. (C.P.)
Actualizat:
Boghicevici: Frauda produsă de persoanele cu certificate false de handicap din Sibiu este de 8,2 milioane de euro
Cele mai citite
Cick
Ultimele știri
Revolter, concert aniversar la un deceniu de existență
Sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 19, trupa sibiană Revolter organizează, la un club cunoscut din Sibiu (strada Nicolae...
Articolul precedent
Articolul următor




