Municipalitatea sibiană a acordat tinerilor care nu împliniseră, în 2004, vârsta de 35 de ani terenuri pentru construcţia de locuinţe. Cele 25 de hectare din Cartierul Tineretului au fost împărţite, în grabă, înaintea alegerilor locale din 2004, în baza unei legi din 2003. Extragerea la sorţi a loturilor primite a fost organizată la Teatrul �Radu Stanca�, însă a trebuit reluată deoarece o parte din loturi era amplasată sub reţelele de înaltă tensiune. Promisiunile din 2004 prevedeau ca în doi ani, să fie amenajate străzi, trotuare, plantaţii de aliniament, trei poduri rutiere pentru traversarea pârâului Rosbach şi două poduri pietonale. În noul cartier, au fost acordate aproximativ 450 de astfel de terenuri, cu suprafeţe cuprinse între 264 şi 400 de metri pătraţi. Potrivit legii, beneficiarul unui astfel de teren trebuie să demareze construcţia locuinţelor în maxim un an de zile de la acordarea lui. Municipalitatea nu a uzat de această clauză pentru că tinerii nu au putut să construiască acolo din lipsa utilităţilor. �Pentru anul 2008, municipalitatea a alocat din buget suma de 11.382.120 de lei, sumă folosită pentru viabilizarea acestui cartier: amenajarea reţelelor de apă şi canalizare, amenajarea canalelor pluvial şi menajer, amenajarea drumurilor de acces şi a aleilor, amenajarea spaţiilor verzi�, au declarat pentru Sibiu 100% reprezentanţii municipalităţii. În acest moment, reţelele de apă, canalizare menajeră şi pluvială, sunt finalizate până la strada Klagenfurt. Staţia de pompare a apei nr. 3 este în funcţiune cu toate reţelele care o deservesc. 80 la sută din reţelele care deservesc staţia de pompare nr. 2, sunt şi ele finalizate. Străzile Oslo, Orhideelor, Landschut şi Aleea Michelangelo sunt în stadiu de balast. În ceea ce priveşte introducerea curentului eletric în zonă, S.C. Electrica S.A, a finalizat reţeaua de medie şi înaltă tensiune, demarând lucrările şi la cea de joasă tensiune. Beneficiarii sunt branşaţi la reţeaua electrică prin procedura de conectare în firidă, iar în acest sens aceştia trebuie să depună o cerere la Electrica. . Potrivit biroului de presă al Primăriei, anul acesta se va demara şi procedura de licitaţie pentru iluminatul public. Antreprenorul general al lucrărilor din Cartierul Tineretului este S.C. Energie Termică S. A.
Actualizat:
Cartierul Tineretului este încă în şantier
Cele mai citite
Cick
Ultimele știri
VIDEO: A început evacuarea „ghetourilor” de pe strada Tineretului din Mediaș
De câteva zile a început evacuarea persoanelor care locuiau în cele două blocuri de garsoniere de pe strada Tineretului...
Articolul precedent
Articolul următor




