Daniela Arnăutu
Potrivit unui raport al Avocatului Poporului, Casa Naţională de Pensii Publice nu are cadru legal unitar care să reglementeze modul în care casele teritoriale să soluţioneze cererile de pensionare ale românilor care au lucrat în străinătate. Acest lucru este valabil pentru românii care au lucrat în state UE şi ţări terţe.
Potrivit unui răspuns al casei teritoriale de pensii, lunar, la nivel national, se face o centralizare a tuturor dosarelor ce depăşesc termenul de şase luni de la depunerea cererii, dar nu există o procedură clară privind demersurile obligatorii pe care toate casele teritoriale trebuie să le facă pentru obţinerea documentelor din străinătate.
Această lacuna lagislativă „poate reprezenta o practică neunitară la nivel administrativ”, potrivit Avocatului Poporului, informează Agerpres.
Unele case de pensii emit decizii provizorii, altele nu
Potrivit raportului Avocatului Poporului, o altă problemă este aplicarea neunitară a legii, motiv pentru care unele persoane, cu stagii de cotizare în țară sau în alte state, primesc decizii provizorii de pensionare, în timp ce altele nu.
Potrivit Avocatului Poporului, această practică are „consecinţe deosebite asupra efectivităţii dreptului la pensie”.
Mai mult, deciziile provizorii de pensionare nu pot fi atacate în instanță, deci beneficiarii nu au nicio cale legală de soluționare a problemei.
Avocatul Poporului invocă în acest context art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi art. 21 din Constituţia României privind accesul liber la justiţie.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI




