În ședința extraordinară de astăzi, 6 ianuarie, a Consiliului Local al Primăriei Sibiu, Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, supune aprobării regulamentul pentru desfășurarea unui concurs destinat sibienilor, prin care aceștia sunt invitați să dea numele cel mai inspirat parcului din Tilișca. “Lucrările la cel mai nou parc al Sibiului, din zona Tilișca, se apropie de finalizare și îl vom deschide publicului în această primăvară. Prin urmare este timpul să ne gândim și la o denumire care să reprezinte al doilea parc ca mărime al orașului. Îi vom invita din nou pe sibieni să participe la acest demers, prin intermediul unui concurs de idei, dotat cu premii”, a declarat Astrid Cora Fodor.
Cum se va desfășura concursul, conform Regulamentului propus aprobării
- În perioada ianuarie – februarie 2023 (perioada exactă urmând să fie anunțată public de Primăria Sibiu), sibienii vor fi invitați să propună o denumire pentru acest parc prin intermediul unui formular electronic Google. Poate propune denumiri orice persoană cu vârsta peste 18 ani, cu domiciliul sau reședința în municipiul Sibiu.
- Un juriu format din 7 persoane, inclusiv membrii ai Comisiei de organizare și dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice și de arhitectură din cadrul Consiliului Local al Municipiului Sibiu, va selecta din toate propunerile 5 denumiri pe care le consideră reprezentative pentru proiect și pentru Sibiu.
- Într-o a doua etapă a concursului, denumirile selectate vor fi supuse votului sibienilor. Cea care întrunește cel mai mare număr de voturi va fi numele noului parc.
- Sibienii care au propus primele 3 denumiri clasate vor primi premii din partea Primăriei Sibiu, pentru faptul că s-au implicat și au fost inspirați.
Locul I: o bicicletă și dreptul de a-și alege un arbore din parc pe care să îl adopte și care să fie identificat printr-o plăcuță cu numele câștigătorului.
Locul II: un abonament Sibiu Bike City valabil pentru 6 luni.
Locul III: un set de materiale vegetale de plantat acasă, conținând un arbore ornamental sau o plantă de interior (la alegere), un mix de 5 plante perene și o cutie cu gazon.
Odată regulamentul aprobat de Consiliul Local, Primăria Sibiu va anunța în următoarea perioadă calendarul concursului și va face public link-ul către formularul Google pe care se vor putea înscrie propuneri de denumiri.