Ziua de 23 septembrie 1910, să tot fie cu 100 de ani în urmă, este o dată importantă pentru Europa. Pentru prima oară un avion a traversat Alpii, ceea ce a condus la realizarea unei punţi de comunicarea mai facilă între naţiuni.
Ca o mare recunoaştere şi entuziasm am găsit în Europa, publicate deja mai multe cărţi despre Geo Chavez, în care a fost lăudată performanţa serviciilor sale în slujba aviaţiei civile. De asemenea şi în Peru au fost publicate o serie de informaţii despre Chavez. Eu însumi am scris un memoriu într-unul din cele mai importante ziare din Peru.
întrucât este o figură foarte populară, nu numai intelectualitatea este incântată de Chavez. în Paris, ca şi în Lima sau în Domodossola , există mai multe străzi şi pieţe care îi poartă numele. Doar cu ceva vreme în urmă am avut onoarea de a inaugura în Iaşi, o stradă care se numeşte Geo Chavez.
Am descrie un membru al Institutului Peruvian al Aeronauticii şi Studii Istorice ca un om al cărui entuziasm a inspirat multe persoane în tinereţea sa. înainte de a avea un permis auto a zburat peste Anzi, cu un echipament luminos în cadrul companiei lui Manuel Bereche. A murit într-un nefericit accident de aviaţie. în spatele unei perdele de nori, Chavez s-a confruntat brusc cu înălţimea enormă a munţilor Anzi. Apropo, azi aş vrea să-i amintesc pe toţi cei care şi-au pierdut viaţa pentru dezvoltarea aeronauticii. Unii dintre pionierii aviaţiei, cum ar fi Henry Coandă sau croatul de origine peruană Bieloluci şi-au dovedit internaţionalitatea în domeniu. Şi acest fapt constituie o identificare cu Geo Chavez. Acesta s-a născut în Europa, dar provine dintr-o familie peruană. în calitate de cetăţean germano-peruan, pot să înţeleg ceea ce a simţit peruvianul Chavez când a traversat Alpii, referitor la patria sa. în aviaţie, este cu siguranţă important să ştii să depăşeşti distanţele, limitele. Este mai dificil, cu toate acestea, să atingi înălţimile. Numai dacă te înalţi poţi zbura şi traversa, în cele din urmă, distanţe mai mari. Chavez a atins o înălţime de record mondial. Este o provocare controlul unei aeronave cu o mare expunere la vânt şi schimbări bruşte de temperatură. încerci o senzaţie de nedescris la mii de picioare altitudine, în apropierea vârfurilor, şi apoi deodată teren la vedere. Pericolul este iminent în fiecare moment. Chavez a murit la doar câţiva metri deasupra solului, la aterizarea în Domodossola.
Chavez este, de asemenea, un exponent de renume al pionieratului pentru cooperare internaţională. A văzut lumina zilei în Paris, şi-a început activitatea sa de pionierat în Elveţia, a murit în Italia şi este înmormântat în Peru. Exemplul lui Chavez şi contribuţia sa la dezvoltarea aviaţiei este un punct important în procesul de îmbogăţire spirituală a tuturor. Cunoştinţele sale au dus cu siguranţă la dezvoltarea tehnică a aviaţiei în Elveţia şi în Europa. într-o vreme în care migraţia şi xenofobia cresc, nu ar trebui să uitam de contribuţia străinilor la economia europeană. Ca diplomat de carieră, sunt ferm convins că acest lucru nu înseamnă doar progres, ci şi comunicare, în esenţa ei. Societatea umană evoluează, iar popoarele se apropie între ele, ceea ce duce la construirea unei lumi mai bune.
Ernesto Pinto-Bazurco Rittler – ambasador al republicii Peru




