Astăzi a fost semnat contractul pentru execuția lucrărilor de eficientizare energetică a grădiniței Elefănțelul Curios de pe strada Aleea Haiducului nr. 3.
“Am inițiat în total 17 proiecte pentru eficientizarea energetică a unor clădiri ale unităților de învățământ. Din acestea, pentru 10 avem deja obținută finanțarea, celelalte fiind în evaluare sau în curs de semnare a contractelor de finanțare. La școala Regele Ferdinand, la școala nr. 25 și la Colegiul O. Goga lucrările au început deja, iar astăzi am semnat contractul pentru același tip de intervenții la grădinița Elefănțelul Curios, acestea urmând să înceapă în scurt timp”, declară Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Valoarea lucrărilor este de aproape 6 milioane de lei, fonduri europene nerambursabile obținute de Primăria Sibiu în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.
Lucrările vor include:
· Montarea unui sistem alternativ de încălzire din surse regenerabile, prin intermediul pompelor de căldură
· Montarea de panouri solare fotovoltaice pentru producerea energiei electrice
· Modernizarea instalației de energie termică, a celei de alimentare cu energie electrică și a sistemului de iluminat
· Montarea de robineți temporizați sau senzori de mișcare pentru economiei în consum
· Instalarea unor ventilatoare cu recuperator de căldură
· Montarea unor sisteme inteligente de monitorizare a consumului de utilități, dar și de reducere a acestuia pentru eficiență și economie (Building Management System)
· Termoizolarea clădirii și înlocuirea tâmplăriei geamurilor cu termopan
· Instalarea unei stații de încărcare a mașinilor electrice sau hibrid în zona clădirii.
Lucrările se vor desfășura în timpul anului școlar astfel că, pentru siguranța copiilor și a cadrelor didactice, se vor lua toate măsurile necesare, inclusiv realizarea de culoare de trecere protejate precum și îngrădirea elementelor de șantier pentru desfășurarea activităților educative în condiții de siguranță.