7.4 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Consilierii județeni au aprobat noi investiții în asistență socială, cultură, infrastructură rutieră și turism

Cele mai citite

Consiliul Județean Sibiu a aprobat în ședința ordinară de joi, 27 august, mai multe proiecte de hotărâre ce vizează noi investiții în domenii ca asistența socială, infrastructura rutieră, turism și cultură, care pot fi realizate cu aportul fondurilor europene ce urmează să fie atrase, în parteneriat cu instituții din subordine sau cu primării. Viitoarele modernizări ale drumurilor județene vor prevedea și amenajarea de piste de biciclete, transmit reprezentanții CJ Sibiu.

Unul dintre proiectele aprobate în ședința CJ prevedere reabilitarea termică, eficientizarea și optimizarea energetică a Centrului de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Dumbrăveni – fost CITO Dumbrăveni II, proiect depus spre finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 3, Prioritate de investiții 3.1, operațiunea B – clădiri publice. Valoarea totală a proiectului este de 5.632.686,13 lei, iar ADR Centru a anunțat CJ Sibiu că proiectul a reintrat în faza de precontractare.

Un alt proiect aprobat vizează modernizarea DJ 106 A – Sibiu – Păltiniș – Șanta – DJ 106 N – Cabana Gâtul Berbecului – DJ 106 P – DJ 105 G – Râu Sadului – Tălmaciu – Avrig – DN 1 (Bradu) – DJ 104 F – Săcădate – Glâmboaca – Colun – Nou Român – int. DJ 105 D, traseu ce însumează aproximativ 150 km și care tranzitează zone cu mare potențial turistic. Acest proiect a fost introdus în Strategia de dezvoltare a județului Sibiu 2012  -2020.

„În luna iulie 2020 a fost lansată linia de finanţare în cadrul Programului Operaţional Asistenţă Tehnică (POAT) 2014-2020 destinată pregătirii proiectelor de infrastructură în diferite domenii, inclusiv infrastructură rutieră de interes judeţean, ce urmează a fi depuse pentru finanțare prin Programul Operațional Regional (POR) 2021 – 2027, astfel încât la momentul lansării apelurilor de finanţare, acestea să poată fi depuse în cel mai scurt timp posibil. În cadrul acestui apel, Consiliul Judeţean Sibiu doreşte să acceseze fonduri pentru elaborarea documentaţiei tehnice de specialitate aferente investiţiei menţionate (studiul de fezabilitate; raportul de audit; expertiza tehnică, studiul geotehnic/ topografic/ hidrologic; documentațiile pentru avize;  PAC, POE;  PT şi DDE)”, se arată într-un comunicat de presă transmis de CJ Sibiu. În ședința de joi, CJ Sibiu a aprobat justificarea impactului asupra dezvoltării economice, la nivel judeţean, a proiectului.

Totodată, a fost aprobat și proiectul prin care se dorește restaurarea și revitalizarea monumentului istoric Casa Artelor – Centru de activități și resurse regionale (C.A.R.R.), proiect depus spre finanțare de către Complexul Național Muzeal Astra, în cadrul Programului RO-CULTURA, Apelul 3 „Restaurarea și revitalizarea monumentelor istorice”, finanțat prin Mecanismul financiar SEE 2014-2021.  Valoarea proiectului este de 12.240.770,74 lei cu TVA. Contribuția proprie în proiect a CNM ASTRA este de 2.381.149,96 lei cu TVA, reprezentând 20% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, contribuție care va fi asigurată din bugetul local al Județului Sibiu.

Veste bună pentru cicliști: viitoarele modernizări ale drumurilor județene vor prevedea și amenajarea de piste de biciclete

S-a aprobat și construirea unei piste pentru biciclete și rigole betonate pe DJ 105 G Avrig-Racovița-Tălmaciu-Sadu-Râu Sadului-limită jud. Vâlcea, km 0+919–3+050, cu o lungime de aproximativ 2 km pe fiecare sens. Proiectul a fost admis la finanțare, semnarea contractului urmând să aibă loc în această toamnă. Valoarea investiției este de 9.969.747,05 lei cu TVA, din care construcția și montajul se ridică la 8.663.854,18 lei cu TVA.

Această investiție este o componentă a proiectului „Îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei din localitatea Mârșa, orașul Avrig”, în care CJ Sibiu este partener alături de Primăria Orașului Avrig, care este lider de proiect. Pe lângă construirea pistei de biciclete, proiectul prevede și reabilitarea, modernizarea şi dotarea grădiniței, școlii generale și a sălii de sport din localitatea Mârșa.

„Ne îndreptăm atenția și resursele, ca și până acum, spre a aduce investiții în toate domeniile în care avem competență. Consider că ședința de consiliu de astăzi a fost una de impact și îmi doresc ca alături de colegii consilieri județeni să parcurgem toți pașii să le putem demara și realiza.

Da, infrastructura de sănătate rămâne prioritatea priorităților, dar, în paralel pregătim proiecte pentru a atrage fonduri externe în vederea îmbunătățirii condițiilor în care trăiesc persoanele cu dizabilități internate în centrele de asistență socială. De asemenea, ne preocupă ca domeniul culturii să beneficieze de o infrastructură modernă care va face ca activitatea culturală din Sibiu să fie mai bine pusă în valoare și să fie atractivă pentru public. O constantă a legislativului județean a fost și rămâne modernizarea infrastructurii de drumuri, cu mențiunea că noua abordare pe care o vom avea va fi aceea că pe toate drumurile pe care se fac modernizări va fi prevăzută și amenajarea de piste de biciclete în afara carosabilului”, a explicat președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, la finalul ședinței de consiliu.

Cetățenii interesați pot consulta hotărârile adoptate astăzi de consilierii județeni, accesând site-ul instituției Consiliului Județean Sibiu:

http://www.cjsibiu.ro/fara-categorie/ordine-de-zi-a-sedintei-ordinare-a-cj-sibiu-din-data-de-27-august-2020-ora-1500-organizate-online-in-sistem-de-videoconferinta/

Consilierii județeni se vor reuni în ultima ședință de plen din actuala legislatură, joi, 24 septembrie.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Studenții Academiei Forțelor Terestre din Sibiu au strălucit la „Crosul Unirii” din Alba Iulia

La cea de-a 55-a ediție a „Crosului Unirii”, eveniment tradițional organizat de Ziua Națională a României la Alba Iulia,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect