5.2 C
Sibiu
joi, ianuarie 30, 2025

Credit de aproape 5 milioane de euro pentru construcția unei noi autobaze Tursib

Cele mai citite

În acest an vor începe procedurile pentru construcția unei noi autobaze de transport public. Aceasta urmează să fie amenajată pe un teren în suprafaţă de aproximativ 33.000 de metri pătraţi, situat în Zona Industrială Vest şi va include un bussport, o staţie de alimentare cu carburant, o spălătorie, o staţie pentru inspecţii periodice, ateliere şi o clădire administrativă.

„S-a negociat mult, s-au făcut planuri multe și acum suntem în faza în care putem spune că lucrările vor demara. Terenul a fost clarificat printr-un schimb de terenuri între Tursib și municipalitate. Zona este foarte potrivită pentru această autobază, având în vedere că în ultima vreme multe curse Tursib merg în Zona Industrială Vest. BERD-ul s-a arătat dispus să finanțeze această investiție în condiții bune și în acest fel credem că lucrările vor demara bine”, a spus Klaus Iohannis într-o conferință de presă. 

 Până în prezent societatea de transport public a elaborat documentaţia de execuţie a proiectului şi a efectuat demersurile pentru contractarea unui credit în valoare de 4,8 milioane de Euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, contract care urmează să se semneze în perioada imediat următoare. Potrivit calendarului de lucru, Tursib doreşte să lanseze procedura de achiziţie pentru execuţia lucrărilor în luna mai a acestui an. 

În plus, în categoria investițiilor Tursib pentru anul 2014 sunt prevăzute sisteme de afișare electronică a traseelor în autobuze și a unor tabele de afișaj electronic în stații pentru indicarea timpului de sosire în stație a autobuzelor. De asemenea, în 2014 încă 45 de autobuze vor fi dotate cu validatoare electronice de bilete, 55 de mijloace de transport fiind deja echipate cu acest sistem de afişaj. Pentru creşterea capacităţii de transport, societatea a inclus pe lista de investiţii achiziţia a 4 noi autobuze cu o capacitate de 170 de locuri fiecare. În prezent, toate autobuzele sunt dotate cu aparate GPS, fiind conectate la dispeceratul de monitorizare a curselor, ce monitorizează circulația în timp real. 

 

Publicitate
Ultimele știri

A fost declarată stare de alertă epidemiologică în România

Numărul bolnavilor de gripă și infecţii respiratorii a crescut 3 săptămâni la rând, iar Ministerul Sănătății a declarat stare...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect