Justiţia din România se află sub o presiune enormă internă și externă. Secretarul general al Comisiei Europene a avut săptamâna trecută o întrevedere de 60 de minute cu Ministrul de Justiţie român Mona Pivniceru, întâlnire presărată cu observaţii și nemulţumiri faţă de presiunile asupra justiţiei românești făcute de către politicieni. Agenţia de presă Reuters a publicat marţi un material foarte critic la adresa parlamentarilor români care doresc o „superimunitate” faţă de justiţie. Între timp, scandalul din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii se amplifică, patru judecători aflându-se în proces de suspendare, doi „reformiști” și doi aflaţi în conflict de interese.
La finalul şedinţei de Plen a CSM, în cadrul căreia judecătorul Cristi Danileţ şi-a retras candidatura pentru funcţia de vicepreşedinte CSM, acesta a fost de acord să ne acorde un interviu despre justiţie și reforme instituţionale. Titus Cernăut Domnule judecător sunteţi un membru al Consiliului Superior al Magistraturii ce v-aţi remarcat ca un apărător al independenţei justiţiei şi al magistraţilor, intrând adesea în divergenţă de opinie cu puterea executivă. Cum vedeţi dumneavoastră evoluţia justiţiei în anul 2013 şi, de ce nu, în următorii ani? În 2003 am fost ales de colegi în conducerea unei asociaţii profesionale a magistraţilor. De atunci şi până acum m-am implicat profund în ceea ce înseamnă reforma justiţiei, mai întâi la nivel local, apoi la nivel naţional – de la militarea pentru condiţii adecvate de muncă şi întărirea statutului judecătorilor şi procurorilor, până responsabilizarea sistemului şi apărarea acestuia în faţa celorlalte puteri. Sunt 10 ani de reformă continuă care şi-a arătat rezultatele cel puţin în ultimii doi ani. Cu siguranţă 2013 va fi unul provocator: intră în vigoare un nou Cod de procedură civilă, iar la începutul anului următor aşteptăm noua legislaţie fundamentală penală, ceea ce presupune asigurarea numărului optim de magistraţi şi pregătirea adecvată a acestora; trebuie să definitivăm procedura de numire a conducerii de la nivelul Ministerului Public şi DNA; trebuie să ne preocupăm de ocuparea locurilor vacante de la instanţa supremă dar şi de numirea noii conduceri a acesteia; trebuie să ne aducem contribuţia la procedura de modificare a Constituţiei. Alianţa de guvernare are în program modificarea Constituţiei României, atribuţiile şi competenţele unor autorităţi şi instituţii independente. Cum va influenţa actul de justiţie proiectul de modificare a Constituţiei schiţat de guvern? O spun clar: nicio modificare cu privire la independenţa justiţiei, rolul CSM sau statulul magistraţilor nu pot fi aduse. Am auzic că ar exista unele intenţii de a modifica structura CSM ori de a redefini statutul procurorilor – le iau doar ca pe nişte intenţii politicianiste ale unora care ignoră că dispoziţiile legii fundamentale nu permit revizuirea Constituţiei cu privire la aceste aspecte care sunt cruciale pentru existenţa statului de drept. Dacă, totuşi, se vor pune în discuţie aceste aspecte, CSM va avea o poziţie fermă, la fel întreg sistemul de instanţe şi parchete, şi vom adopta formele publice cele mai indicate de reacţie. Sectia de procurori a CSM a dat aviz negativ asupra celor doua propuneri făcute de ministrul de justitie pentru şefia Procuraturii Generale şi a DNA. Cu toate acestea, doamna ministru Mona Pivniceru a înaintat la Cotroceni preşedintelui Traian Basescu cele două propuneri ale sale. E un pas normal pentru finalizarea procedurii asumate de doamna ministru în faţa doamnei Comisar pentru Justiţie a UE, Viviane Reding sau doamna Pivniceru consideră că cei doi candidaţi merită investirea? CSM a spus, în urma unui interviu public şi a analizării proiectelor de management, că cei doi procurori propuşi de ministrul justiţiei pentru a ocupa funcţiile de conducere la Ministerul Public şi DNA nu corespund profilului acestor funcţii. Sunt procurori buni, dar nu pot fi manageri buni. Preşedintele statului va decide în final, dar cred că va conta mult poziţia CSM care nu este politizată în niciun fel. În orice cat, e clar că în timp această putere, de a decide asupra celor are sunt conducătorii sistemului de parchete trebuie să treacă spre CSM. De altfel, actualul premier a spus asta cu mult înainte de a ocupa funcţia de şef al Guvernului şi recent preşedintele statului a reluat ideea. Comisia Europeană a amânat raportul MCV pentru România, pentru a nu perturba exerciţiul electoral din 9 decembrie 2012. Informaţiile de la Bruxelles anticipează un raport extrem de dur faţă de România. Dacă informaţiile se confirmă, ce va face CSM şi ce poate face statul roman pentru a îmbunătăţi următoarele rapoarte MCV? Mecanismului de Cooperare şi Verificare a fost instituit în decembrie 2006, fiind destinat să menţină ritmul reformelor în domeniul justiţiei şi anticorupţiei din România ulterior aderării la Uniunea Europeană. Rapoartele Comisiei Europene din cadrul MCV sunt analize obiective şi consistente cu privire la eforturile depuse sau nu de autorităţile şi instituţiile statului – Parlament, Guvern, instanţe, parchete, CSM şi ANI. Evenimentele din vara lui 2012 prin care s-a încercat intimidarea şi controlarea justiţiei cu siguranţă vor cântări greu în Raportul de la sfârşitul lui ianuarie al acestui an. De asemenea, blocarea prin vot politic a unor anchete judiciare împotriva unor politicieni, aspect inadmisibil pentru un stat în care justiţia trebuie făcută doar de instanţe. Acestea sunt lucruri anormale pentru o ţară care a aderat la valori europene. Or, în Europa, statele sunt organizate potrivit principiului rule of law (statul de drept, preeminenţa legii) care presupune că puterile nu se controlează, ci doar colaborează instituţional şi toate respectă legea. Orice încălcare a statului de drept sperie Vestul şi e şi normal. Aceasta slăbeşte încrederea, atrage izolarea diplomatică şi reducerea fondurilor. Nerespectarea de către România a principiului statului de drept poate însemna dezastrul, poate chiar falimentul ca ţară… Cu siguranţă anul trecut CSM şi-a îndeplinit rolul constituţional. Astfel, la nivel individual ne-am preocupat de asigurarea unor posturi în plus pentru magistraţi şi am sancţionat derapajele unora dintre ei de la regulile profesionale. La nivel instituţional am răspuns ferm atacurilor politicienilor care au vizat în special judecătorii de la instanţa supremă care au soluţionat dosare de corupţie la nivel înalt şi procurorii care au anchetat fraudele din timpul referendumului. Ceea ce trebuie făcut de aici încolo este închegarea unui dialog inter-instituţional: eu chiar îmi doresc încheierea unui Pact între cele trei puteri prin care să se stabilească modul de colaborare între legislativ, executiv şi judiciar. Se vede clar lipsa unor reguli, încetăţenindu-se ideea că politicienii pot spune orice şi că magistraţii nu pot riposta pentru că au aşa numita obligaţie de rezervă. Ei bine, această obligaţie e înlocuită de îndatorirea noastră de a susţine statul de drept atunci când e atacat – îndatorire înscrisă în Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi care se mulează perfect pe rolul CSM de apărare a independenţei justiţiei, înscris în Constituţie. De ce Comisia Europeană acordă atât de multă atenţie justiţiei din România? În ce mod influenţează actul de justiţie nivelul de viaţă al cetăţenilor români? Justiţia e o valoare de bază în statele democratice unde se acordă o atenţie deosebită individului şi drepturilor sale. Toată viaţa unui om, de când se naşte până moare e plină de drepturi şi de obligaţii, iar în caz de litigiu asupra acestora se apelează la justiţie. Justiţia trebuie să asigure aplicarea corectă a legii pentru a restabili drepturile încălcate cuiva
sau ordinea de drept din societate. Deci, fără justiţie nu poate exista democraţie. În faţa organelor judiciare, toţi sunt egali şi nimeni nu e deasupra legii. Nu are importanţă dacă eşti om simplu sau om politic, dacă ai avere sau nu, dacă eşti bărbat sau femeie, dacă ai funcţie în stat sau nu. Or, pentru aceasta, judecătorii nu trebuie să fie influenţaţi, ameninţaţi, presaţi de nimeni şi cu nimic. Ei nu pot asculta nici de colegi, nici de şefii administrativi, nici de mai marii zilei, ci ei se supun doar legii. Aceasta înseamnă independenţa justiţiei – garanţia absolută a actului de justiţie imparţial. Or, în România de până la reformele din 2004 justiţia nu a fost independentă, iar acestea au fost făcute sub presiunea încheierii negocierilor de aderare la UE. Firesc, după aderarea noastră, UE avea tot interesul să menţină ritmul reformelor din justiţie şi să se intensifice lupta anticorupţie, aşa că a fost instituit Mecanismul de Cooperare şi Verificare ca un mod de supraveghere a noastră. Adeseori în dezbaterea publică apar referiri la justiţie ca „poliţie politică” atunci când acuzaţii sunt politicieni. Când o personalitate publică este invitată la audieri ca martor, îşi exprimă public „încrederea în justiţie”. Când procurorii schimbă încadrarea din martor în învinuit sau o primă instanţă îi condamnă, se vorbeşte din nou de „poliţie politică”. De ce încrederea în justiţie devine atât de variabilă? Aici nu e vorba de încrederea în justiţie, ci de manipularea publică. Doar nu vreţi să vină un politician urmărit penal şi să recunoască public că a comis o infracţiune! Cel mai simplu e ca atunci când începe urmărirea penală împotriva politicienilor, oamenilor de afaceri ori interlopilor să spună că procurorii acţionează la comandă politică şi că aşteaptă să îşi dovedească nevinovăţia în faţa instanţei; apoi, când ajung la judecător, fac tot ce se poate pentru a tergiversa judecata pentru a se prescrie răspunderea penală. Eu cred că oamenii corecţi au înţeles tertipurile astea şi s-au obişnuit ca inculpaţii să îşi facă “apărări” la TV încercând să intimideze magistraţii. Numai că la noi nu ţine asta, şi în loc de rating la vreun post TV, în rest nu pot obţine nimic, vă asigur. Cât despre încrederea autentică în justiţie, a omului simplu, eu cred că e vizibil: aceasta a crescut mult odată cu evenimentele din vara lui 2012 când s-a atentat la statul de drept. Cetaţeanul a văzut că există un corp de magistraţi care apără independenţa justiţiei pentru a putea fi tras la răspundere orice vinovat, indiferent de funcţia ocupată. Cetăţeanul a început să privească cu simpatie şi speranţă spre magistraţi, ca făcând parte dintr-un corp de oameni verticali şi bine pregătiţi profesional. ªi foate mulţi din societatea civilă – presă, ONG-uri, comunităţi întregi de pe Facebook, blogeri – ne sprijină. S-a creat acum un curent în populaţie că justiţia merită şi trebuie sprijinită pentru a rămâne independentă şi a fi funcţională. Curtea Europeană a Drepturilor Omului condamnă frecvent România, statul nostru reuşind să stabilească recorduri negative de două decenii. Mihai Moldoveanu a fost eliberat de o decizie CEDO, dupa 15 ani de inchisoare pentru o crimă pe care susţine că nu a comis-o. Poate CSM şi puterea judecatorească să elimine din actul de justiţie astfel de anomalii? Statistic, peste 90% din rechizitoriile procurorilor şi cam 85% din hotărârile pronunţate de instanţe sunt corecte. Restul se îndreaptă prin căile de atac. Sigur, niciun sistem nu e perfect. E posibil să fie erori şi în ultima cale de atac. De aceea, esenţial este să avem magistraţi bine pregătiţi şi informaţi continuu, care să muncească în condiţii normale şi nu de supraîncărcare ca acum, dar şi ca cei care au contact cu justiţia să colaboreze în mod corect cu ea. Din păcate, în România depunerea de cereri şi plângeri e sport naţional, mărturia mincinoasă e des întâlnită, respectul pentru actul de justiţie e scăzut. Sunt mulţi care vor să inducă în eroare procurorii şi judecătorii. Dar admit că sunt şi magistraţi care au probleme de pregătire profesională sau de integritate. Aceştia sunt în răspunderea noastră, a CSM. Iar activitatea din ultimii ani a dovedit că justiţia însăşi poate sancţiona sau chiar elimina din sistem pe cei care nu fac faţă cerinţelor. Cât despre condamnările de la CEDO, să ştiţi că majoritatea se datorează legislativului: avem legi multe şi proaste. ªi nu am auzit pe nimeni să vorbească de tragerea la răspundere a legislativului. Poate ar trebui să începem, căci există norme internaţionale care consacră şi acest aspect. Pentru că un judecător nu va putea face dreptate dacă legea e redactată defectuos sau dacă conţine articole contradictorii, de exemplu. De ce nu avem “precedentul” in sistemul de justiţie din România? Este de neînţeles cum asupra aceluaiaşi grad de gravitate, asupra aceloraşi cauze, curţile de justiţie româneşti pot da decizii diferite. Există vreo posibilitate ca aceste aspecte să fie remediate într-un orizont de timp scurt, sau, ca să fim realişti, mediu? Aveţi dreptate: nu este admisibil ca aceeaşi lege aplicabilă în cazuri identice să genereze soluţii nu diferite, ci chiar opuse. Este o mare problemă a sistemelor de justiţie. Moştenind sistemul de drept continental şi nu anglo-saxon, la origini s-a spus că noi aplicăm doar legea, nu şi precedentul judiciar. În timp lucrurile s-au mai atenuat: azi deciziile pronunţate de Curtea Constituţională, inclusiv în ceea ce priveşte conţinutul motivării lor, sunt obligatorii; la fel, soluţiile pronunţate de instanţa supremă când soluţionează recursuri în interesul legii; în urmă cu ceva ani chiar era un criteriu de evaluare a magistraţilor numărul de hotărâri desfiinţate “în mod imputabil” de instanţele superioare. Mulţi judecători, foarte responsabili, acceptă deja practica instanţelor superioare chiar dacă, uneori, aceasta este criticabilă. Să ştiţi că s-a ajuns la o maturitate a sistemului: judecători din ce în ce mai bine pregătiţi ajung să promoveze la instanţele superioare. Dar până să se cristalizeze o anumită practică judiciară, apare o nouă lege şi, logic, e posibil ca primele interpretări ale ei în cazuri concrete să difere de la judecător la judecător. Dar, până la urmă, pentru aceasta există căile de atac. ªi, desigur, Institutul Naţional al Magistraturii care organizează cursuri de formare profesională, din ce în ce mai dese, pentru magistraţii în activitate. Tema corupţiei este în dezbatere publică de foarte multă vreme. Deşi justiţia românească a avut succese remarcabile în ultimii ani, problema corupţiei ne afectează politic şi economic societatea. Credeţi că în acest an lupta împotriva corupţiei va avea aceeaşi eficacitate? În România corupţia este endemică, a cuprins întreaga societate. Cei care pot lupta împotriva corupţiei sunt, pe de o parte, cetăţenii care trebuie să înţeleagă că a da mită este o infracţiune şi riscă închisoarea, iar pe de altă parte organele judiciare (poliţie, procurori, judecători). Rezultatele luptei anticorupţie din ultimii 6 ani sunt notabile: mii de funcţionari publici, poliţişti, medici, profesori, magistraţi şi demnitari au fost condamnaţi pentru corupţie. La început pedepsele au fost mici şi cu suspendarea condiţionată a executării închisorii, acum sunt din ce în ce mai mari şi în general cu executare în penitenciar. Oricum, o parte din populaţie gândeşte greşit că trebuie “uns” sistemul sau să “dai dreptul” pentru ca un bugetar să îţi îndeplinească atribuţiile – aceştia sunt deja plătiţi pentru a-şi îndeplini cu profesionalism funcţia, nu mai trebuie să primească nimic! Iar dacă nu sunt competenţi, trebuie reclamaţi, reinstruiţi sau chiar
excluşi din profesie. Dar nu mituiţi. Iar o altă parte a populaţiei gândeşte, din nou greşit, că dacă faci manifestaţie în târg sau în faţa tribunalului, ori te duci la TV şi strigi împotriva magistraţilor ori critici măsurile sau actele acestora, vei obţine efectul scontat. Se înşeală: sistemul de justiţie s-a imunizat, nu mai este nimeni impresionat de atacurile iraţionale de acest tip. Aşa că îi sfătuiesc pe cei care ajung în contact cu justiţia să îşi rezolve în mod legal problemele, cooperând cu organele judiciare şi susţinându-şi apărările în cadrul procesual. ªi încă un lucru vreau să mai spun: fără societatea civila alaturi de noi nu facem nimic. Magistraţii sunt şi ei un produs al societăţii, poate puţini deosebiţi, dar nu diferiţi. Curentul reformist care se simte de câţiva ani încoace trebuie încurajat. Populaţia trebuie să aprecieze justiţia care se luptă nu pentru suprevieţuirea ei, ci a statului de drept, care este fundamentul oricărei democraţii sănătoase. Bio: – 38 de ani, domiciliul in Cluj-Napoca – membru al Consiliului Superior al Magistraturii, ales din partea Judecătoriilor din februarie 2011 – judecător, vicepreşedinte la Judecătoria Oradea
