Dan Sima va fi noul viceprimar al municipiului Mediaș. Potrivit unor surse, consilierul local liberal Dan Sima va fi propunerea PNL pentru funcția de viceprimar al municipiului de pe Târnava Mare.
Sima a fost ales consilier local la alegerile locale din luna septembrie pe listele Partidului Național Liberal Mediaș și o va înlocui pe Christine Thellmann, actualul viceprimar al Mediașului, care a fost aleasă deputat la alegerile parlamentare de la începutul acestei luni. Dan Sima are 50 de ani și este de 24 de ani, profesor de discipline socio-umane la Colegiul Tehnic „Mediensis” din Mediaș. Din anul 2009, este doctor în filosofie al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca iar din anul 2010 este principalul animator al mișcării de dezbateri academice la nivelul județului Sibiu.
Dan Sima organizează singura competiție de dezbateri academice din județ, Cupa „Mediensis”, proiect care a adunat, până acum, șapte ediții și care se bucură de participarea celor mai prestigioase licee din județ dar și din afara acestuia. Sima are, de asemenea, o activitate intensă în zona voluntariatului educațional, colaborând cu organizații non-guvernamentale importante ca ARDOR România, ROTARACT România, Federația Asociațiilor Studenților Farmaciști din România, fiind implicat în numeroase proiecte internaționale, naționale, județene și locale, dedicate tinerilor.
Această implicare i-a adus, în anul 2018, nominalizarea în faza finală a Galei Naționale a Voluntarilor. În plan politic, Dan Sima are o activitate de aproape 15 ani, ca membru al organizației Mediaș a Partidului Național Liberal. Cel mai probabil, Dan Sima va fi ales viceprimar al municipiului Mediaș într-una dintre ședințele Consiliului Local din luna ianuarie.