-1.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Daniela Cîmpean: „O alocare specială pentru un domeniu schiabil n-o să puteți să vedeți la Consiliul Județean”

Cele mai citite

Consiliul Județean Sibiu nu va investi într-o zonă de schi și nici nu are inițiate demersuri proprii în acest sens, după cum spune Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu, dar instituția este deschisă eventualelor discuții, dacă localitățile din județ care au teren în zonele montane sunt interesate să investească. Singura șansă ar putea fi revigorarea ADI Păltiniș, prin intermediul Primăriei Sibiu, susține Adrian Bibu, administratorul public al județului.

Problema domeniilor schiabile din județul Sibiu este una destul de serioasă, în condițiile în care în aproape toată România se fac investiții în pârtii de schi, toate județele din jurul Sibiului își dezvoltă domenii schiabile tot mai mari, atât cu investiții private, cât și cu investiții publice, iar ceea ce oferă turiștilor și sibienilor județul Sibiu – care are cei mai înalți munți din țară și cel mai lung sezon cu zăpadă – este tot mai lipsit de consistență și relevanță. Am întrebat-o pe președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, dacă mai există interes în această instituție pentru o investiție de acest gen, dat fiind faptul că în bugetul pe 2022 nu există nicio sumă alocată în acest sens. Răspunsul a fost unul tranșant și deloc pe placul iubitorilor de schi din Sibiu.
„Efectiv, bani, o alocare specială pentru o investiție pentru un domeniu schiabil n-o să puteți să vedeți la Consiliul Județean Sibiu, pentru că nu are teren Consiliul Județean Sibiu în zona Păltiniș. Consiliul Județean poate să intre doar în parteneriat în momentul în care autoritățile locale se hotărăsc să investească în această direcție și întotdeauna suntem deschiși unui astfel de parteneriat. Colegii mei au discutat propuneri, dar nu Consiliul Județean va putea să investească acolo, acolo fiecare UAT care are teren în zona respectivă poate să facă investiții și să vină cu o propunere de parteneriat, spre noi”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliul Județean Sibiu, la întrebarea adresată de Sibiu 100% pe tema unor eventuale investiții într-un domeniu schiabil în județul Sibiu.
Întrebarea l-a determinat pe Adrian Bibu, administrator public al județului Sibiu, să intervină. „La nivel de Consiliu Județan, dar și la nivel de Primăria Sibiu, am reactivat ADI Zona Păltiniș, unde toate UAT-urile care au terenuri în zona Păltiniș ne vom pune la masă și vom iniția proiecte. Pentru că dacă nu-i punem pe toți la masă, nu are cum să funcționeze. Am avut o discuție și cu Primăria Sibiu, după ce finalizăm Zona Metropolitană, vom demara discuțiile. Am avut întâlniri cu primarii anul trecut, am făcut planuri, dar lucrurile se vor întâmpla anul acesta”.
Iată și înregistrarea audio a acestui răspuns:

În acest moment, situația schiului din județul Sibiu este destul de precară. La domeniul schiabil Păltiniș, format din cele două pârtii, Oncești și Dăneasa, funcționează doar o pârtie, de circa 1 km, și nu există intenții de extindere din partea celor care îl administrează, iar domeniul schiabil Arena Platoș, situat la limita teritorială dintre Poplaca și Păltiniș, are o suprafață mică de schi, pârtii puține și scurte, în comparație cu cele din județele învecinate. În plus, planurile de extindere ale proprietarilor cu o nouă pârtie sunt blocate în hățișul birocratic al Statului Român. Un al treilea potențial domeniu schiabil, care ar putea fi dezvoltat în zona Bâlea, a ratat finanțarea din fonduri europene, din motive neclare, astfel că eventuale investiții în zona cu cea mai bună climă pentru schi și cu o altitudine mult mai propice sporturilor de iarnă, nu se preconizează prea curând.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect