-0.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Dealul Gușteriței, noul obiectiv al Sibiului pentru timpul liber

Cele mai citite

Dealul Gușteriței va deveni zonă pentru ecoturism și agrement. Sibienii vor putea să parcurgă trasee atât pietonale, cât și pentru bicicletă.

“Am finalizat studiul de fezabilitate pentru amenajarea Dealului Gușteriței ca zonă pentru ecoturism și agrement, acesta indicând mai exact modul în care putem crea acest nou obiectiv al Sibiului pentru timp liber.

Investiția este estimată la 46 de milioane de lei, iar finanțarea intenționăm să o obținem prin Programul Regional Centru 2021 – 2027. Vom supune aprobării Consiliului Local indicatorii tehnico-economici pentru realizarea acestui proiect”, declară Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Acesta va fi creat pe un teren în suprafață de aproximativ 300.000 mp, pe versantul nordic al Dealului Gușteriței, la doar 4 kilometri de centrul orașului.

Ce ne oferă zona pentru timpul liber

  • Traseu pentru biciclete amenajat pe dealuri în lungime de 3 km; pe termen lung se vor crea trasee cicloturistice, conectate la rețeaua de trasee de ecoturism Colinele Transilvaniei, care conectează Sibiul, Sighișoara și Brașovul.
  • Instalație de sanie/bob de vară cu o lungime de 680 m pe urcare și 960 m pe coborâre
  • Pârtie de schi și tubing pe suprafață sintetică
  • Două tiroliene în lungime de aproximativ 300 m
  • Zonă de 4.000 mp cu spații de joacă adaptate pe vârste, care va include și un turn de aventură
  • Traseu pietonal de tip potecă în lungime de peste 700 m
  • Zonă de popas turistic în suprafață de 1.600 m
  • Terasă panoramică cu bănci și spații de relaxare, ce va fi amenajată în zona monumentului de pe Dealul Gușteriței
  • Un pavilion multifuncțional cu parter și etaj în care se vor amenaja și spații de alimentație publică

Alte caracteristici

De asemenea, în zonă va fi amenajat un sistem de iluminat eco-eficient și cu impact redus asupra biodiversității. La baza dealului, în zona străzii Salcâmilor, se va crea și o parcare de tip Park & Ride cu 300 de locuri care include 5 stații de încărcare vehicule electrice sau hibrid, ceea ce înseamnă că în zona de agrement nu se va parca, pentru a proteja zona naturală.

Acesta este un nou proiect de reconversie urbană prin care vom transforma terenuri degradate și neutilizate într-un obiectiv pentru mișcare și timp liber.

Primăria Sibiu precizează că Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu s-a exprimat deja cu privire la acest proiect, emițând o decizie prin care se atestă că acesta nu se supune evaluării impactului asupra mediului și, deci, proiectul propus respectă condiționalitățile de mediu impuse de legislația națională și europeană în vigoare.

Următorul pas este realizarea proiectului tehnic, iar apoi contractarea execuției lucrărilor propriu-zise de amenajare.

Cum va arăta

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect