2.2 C
Sibiu
joi, noiembrie 13, 2025

Din 1990, doar o școală nou construită în municipiul Sibiu

Cele mai citite


De la intrarea României în Uniunea Europeană, deci implicit a județului Sibiul, în 2007, învățământul sibian a trecut printr-o întreagă perioadă de extindere, reabilitare și modernizare atât în ceea ce privește infrastructura școlară, cât și dotarea cu materiale didactice. Cu toate că s-au atras sume importante și absolut necesare din fondurile europene puse la dispoziție ca urmare a statutului de stat de membru al României, din păcate încă mai sunt multe de făcut în rețeaua școlară din județul Sibiu.

Potrivit datelor Agenției de Dezvoltare Centru, formată din județele Sibiu, Alba, Brașov, Mureș, Harghita și Covasna, solicitarea de Sibiu 100%, suma atrasă de autoritățile locale și Consiliul Județean din județul Sibiu se ridică la aproape 112 milioane de euro, adică aproape 600 milioane de lei. Fondurile au fost atrase pe durata a trei exerciții financiare ale Uniunii Europene. La aceste sume se adaugă fondurile venite din bugetele proprii ale comunelor, orașelor, municipiilor și Consiliului Județean, astfel că suma investită în învățământul școlar sibian de la intrarea în Uniunea Europeană crește semnificativ.

Nevoile sunt și mai mari

La nivelul județului, lucrurile s-au rezolvat într-o proporție destul de mare, deoarece fiecare primărie a avut ca prioritate dezvoltarea învățământului. Problemele cele mai mari sunt, vrem-nu vrem să recunoaștem, în municipiul Sibiu. Școlile sibiene și-au schimbat fața în ultimii 18 ani, de când am intrat în UE, însă sunt și foarte multe de făcut.

Publicitate

Au fost renovate, extinse și reabilitate energetic, astfel că costurile de întreținere au scăzut considerabil. Din păcate, din 1990 încoace s-a construit abia o singură școală generală, cea din cartierul Ștrand. Mai mult, unele imobile în care funcționau școlile generale și liceele au trebuit retrocedate (vezi cazul fostului Liceu Pedagogic) și, de aici, comasarea nu tocmai favorabilă pentru profesori și elevii, ca și condiții de studii. În plus, municipalitatea sibiană trebuie să plătească chirii destul de mari proprietarilor clădirilor.

Să nu uităm că o parte dintre elevii sibieni învață în două schimburi, tocmai pentru că nu sunt spații suficiente. Singura soluție identificată până acum în ameliorarea situației este școala în containere. Containerul a devenit pentru învățământul din municipiul Sibiu o normalitate pentru mai multe instituții de învățământ sibian. Ceva mai bine stăm în ceea ce privește învățământul universitar, unde ULBS pare să nu fie într-o criză de spații, la o primă vedere. 

Nu știm cum stăm față de județele din ADR Centru

În condițiile în care ADR Centru nu face stastitici pe fiecare județ din regiune, este greu să ne dăm seama cum stă județul Sibu în raport cu celelalte județe din regiunea Centru sau la nivel național. „Vă transmitem situația proiectelor implementate sau aflate în curs de implementare pe raza județului Sibiu prin programele regionale gestionate de ADR Centru în calitate de Ol POR 2007-2013, 2014-2020 sau AM PRC 2021-2027. Menționăm faptul că ADR Centru nu realizează statistici la nivel județean, deoarece noi, ca instituție de nivel regional, ne preocupăm în egală măsură de dezvoltare durabilă și echilibrată a tuturor zonelor Regiunii Centru.

Județele Regiunii Centru au un grad de dezvoltare diferit, cu un buget și potențial economico-social diferit, iar ADR Centru, prin misiunea și atribuțiile sale desemnate, evită să facă statistici sau topuri pe județ, pe valoarea proiectelor sau sumele solicitate. A face o comparație pe județe înseamnă a ne lansa într-o comparație și competiție incorecte deoarece fiecare județ are specificul său, un buget local mai mic sau mai mare ce diferă în funcție de foarte multe variabile, printre care precizăm gradul de urbanism, gradul de colectare bugetară etc. Din acest motiv, nu se realizează astfel de analize comparative”, ne-au transmis răspunsul reprezentanții ADR CENTRU la solicitarea Sibiu 100% în ceea ce privește poziția județului Sibiu în raport cu celelalte județe din regiune.  

Exercițiul financiar  2007-2013

Extindere, mansardare corp B și refacere șarpantă corp A la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig, str. Horea, nr. 27 și asigurarea dotărilor necesare,  Primăria Avrig, 7,5 milioane de lei

Reabilitare, modernizare, extindere și dotare școală cu clasele I-VIII, nr 18 Sibiu, Primăria Sibiu, 5,4 milioane de lei

Reabilitarea și Modernizarea Centrului Școlar pentru Educație Inclusivă Turnul Roșu, Consiliul Județean, 4,2 milioane de lei

Extindere corp clădire la Școala Gimnazială nr.13, Sibiu, Primăria Sibiu, 2,9 milioane de lei

Reabilitarea parțială a Unității Școlare de Învătământ Special Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă nr. 2 – Sibiu, Consiliu Județean, 565.000 lei

Reabilitarea Școlii Generale Ocna Sibiului, Primăria Ocna Sibiului, 512.000 lei

Mansardare școală cu clasele I — IV sat Păuca, comuna Păuca, 622.000 lei

Exercițiul financiar 2014-2020

Constructie noua cu destinatia de cresa la Scoala Gimnaziala nr. 1, Primria Sibiu, 4 milioane de lei

Construcție nouă cu destinația creșă în incinta Grădiniței cu program prelungit nr. 36 Sibiu, Primăria Sibiu, 3 milioane de lei

Reabilitare internat la Colegiul Tehnic Independența, Primăria Sibiu, 6,7 milioane de lei

Reabilitare/ rnodernizare Școala Gimnaziala Ighisu Nou, Primăria Mediaș, 3,9 milioane de lei

Construire cresa in orasul Avrig, imprejmuire imobil si drum de acces, Primăria Avrig, 7,8 milioane de lei

Reabilitare, modernizaŕe si extindere gradinita din localitarea Valchid, com. Hoghilag, Primăria Hoghilag, 1,7 milioane de lei  

Extindere corp școală la Școala Gimnaziala I.L. Caragiale Sibiu, Primăria Sibiu, 12,5 milioane de lei

Extindere corp școală și construire sală de sport la Scoala Gimnaziala Nicolae Iorga Sibiu, Primăria Sibiu, 8 milioane de lei

Extindere corp școală și sală de sport la Școala Gumnazială Regele Ferdinand, Primăria Sibiu, 11,7 milioane de lei

Reabilitare Școala Gimnazială Hoghilag, Primăria Hoghilag, 3,5 milioane de lei

Reabilitare, modernizare și dotare a Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Mediaș (CSEI Mediaș), Consiliu Județean, 4,8 milioane de lei

Reabilitarea,extinderea și dotarea clădirii în care funcționează Școala nr. 22 și realizarea unei infrastructuri adecvate pentru școlarizarea elevilor din cadrul C.S.E.I. nr. 1 Sibiu pentru un număr preconizat de 258 copii, Consiliu Județean, 13,1 milioane de lei

Lucrări de Reabilitare, modernizare, extindere și echipare infrastructura educațională  a fermei didactice, Universitatea Lucian Blaga Sibiu, 20,6 milioane de lei

Reabilitare, consolidare, extindere și dotare a infrastructurii educaționale destinată Facultății de Litere și Arte, ULBS, 18,9 milioane de lei

Construcții grădinițe Regiunea Centru, Ministerul Educației Naționale, 48,4 milioane de lei

Exercițiul financiar 2021-2027

PARTENERIATUL DINTRE UAT MUNICIPIUL SIBIU – ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.13 SIBIU, CONSTRUCȚIE NOUĂ CU DESTINATlE CREȘĂ și GRĂDINIȚĂ LA ȘCOA1.A GIMNAZIALĂ NR. 12, 25,7 milioane de lei

Primăria Sibiu, Reabilitare Grădinița cu program prelungit nr.36 în vederea îmbunătățirii eficienței energetice, 8 milioane de lei

Primăria Sibiu, Reabilitare Grădinița cu program prelungit nr. 29 în vederea îmbunătățirii eficienței energetice, 12,2 milioane de lei

Primăria Sibiu, REABILITARE GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 15, ÎN VEDEREA ÎMBUNĂTĂȚIRII EFICIENȚEI ENERGETICE, STR. GLADIOLELOR NR. 13A, 12,4 milioane de lei

Primăria Sibiu, Reabilitare Grădinița cu program prelungit Căsuța Poveștilor în vederea îmbunătățirii eficienței energetice, 11,6 milioane de lei

Parteneriatul dintre UAT COMUNA ȘURA MICĂ ȘI ȘCOALA GIMNAZIALĂ ȘURA MICĂ, Construire gradinita cu program prelungit în comuna Șura Mică, 14,6 milioane de lei

COMUNA BIERTAN, Reabilitare școala Gimnazială Biertan, 18,3 milioane de lei

Primăria Sibiu, REABILITARE ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 23 ÎN VEDEREA ÎMBUNĂTĂȚIRII EFICIENȚEI ENERGETICE, 7,6 milioane de lei

Primăria Sibiu, Reabilitare școala Gimnazială I.L.Caragiale în vederea îmbunătățirii eficienței energetice, 13,7 milioane de lei

Primăria Sibiu, REABILITARE IMOBIL MARIA TEREZA – STRADA GLADIOLELOR NR. 4 și NR. 6 SIBIU, 70,5 milioane de lei

COMUNA BIERTAN, Reabilitare școala cu clasele I-IV Biertan, 14 milioane de lei

COMUNA BIERTAN, Reabilitare, amenajare și îmbunătătire funcțională unitate școlară primară și preșcolară, sat Richiș, Comuna Biertan, 8,5 milioane de lei

COMUNA BÂRGHIS, REABILITARE ȘCOALA PELIȘOR, COMUNA BÂRGHIȘ JUDEȚUL SIBIU ÎN VEDEREA ÎMBUNĂTĂȚlRII EFICIENȚEI ENERGETICE, 5,1 milioane de lei

ORAȘUL COPȘA MICĂ, Construcție școală gimnazială în orasul Copșa Mică, 8,6 milioane de lei

Municipiul Sibiu, Reabilitare imobile în vederea amenajării spații de învățământ, str. J.S. Bach nr. 1-3, Colegiu CIBINUM, 24,8 milioane de lei

Consiliul Județean, Reabilitare, modernizare și dotare a Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Medias (CSE Mediaș), 421.000 de lei

Primăria Mediaș, Îmbunătățirea calității vieții și a mediului urban în municipiul Mediaș, 60 milioane de lei

Primăria Copșa Mică, Cresterea calității vieții în orasul Copsa Mică prin proiecte integrate – etapa a I-a, 1,5 milioane de lei

Primăria Avrig, Îmbunătățirea calității vieții populației din localitatea Mârșa, orașul Avrig, 5,8 milioane de lei

UNIVERSITATEA „ LUCIAN BLAGA ” Sibiu, LUCRĂRI DE EXTINDERE, REABILITARE. MODERNIZARE și ECHIPARE LA FACULTATEA DE INGINERIE, CORP l, II și III, 40,5 milioane de lei

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Sibiul spulberă Galațiul, iar KING este adevăratul rege al serii

Era Fleșeriu 2.0 începe cu 100 de puncte!Să recunoaștem, emoțiile pluteau în aer înainte de primul fluier. Cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect