7.4 C
Sibiu
vineri, ianuarie 10, 2025

Dispute legate de Aqua Park

Cele mai citite

Proiectul de construire a unui parc de distracţii, relaxare şi tra­tament de către municipalitate în Pădurea Dumbrava, a fost dur criticat şi contestat. Arhitecţii prezenţi la dezbaterea publică organizată în două rânduri de Primărie au declarat că nu sunt de acord cu par­cări dar nici cu campinguri în zonă. În loc de argumentaţii solide împotriva investiţiei, dezbaterea s-a transformat într-o răfuială între arhitecţi mânaţi probabil şi de interese personale. În cadrul ultimei dezbateri, reprezentanţii societăţii civile au spus că ar fi de preferat ca ştrandul municipalităţii să fie amenajat în altă parte, pentru că impactul asupra mediului ar fi mult prea mare. �Intrarea şi ieşirea din parcare este cam dificilă. Propun introducerea unui tramvai care să ducă oamenii acolo. Dacă ţinem seamă de sutele de maşini care vin şi pleacă de acolo, circulaţia va fi o nebunie. Va fi un trafic infernal. Se distruge flora şi fauna din Pădurea Dumbrava�, a spus Dan Trifu, de la Fundaţia Eco-civica, din Bucureşti. ªtrandul municipal va include o zonă de tip aquapark, cu trei bazine interconectate, jocuri de apă, patru tobogane şi va beneficia şi de un bazin pentru copii, o zonă de recreere, cu două bazine, bar cu terasă şi şezlonguri. ªtrandul va mai include două bazine olimpice de înot cu adâncimi de 1,8, respectiv 5 m, cu toate dotările necesare unor competiţii olimpice. Întreaga investiţie pentru acest proiect a fost estimată la aproximativ 163,5 milioane de lei. Lucrările vor fi efectuate, conform planurilor pri­măriei, în cinci etape ce se vor întinde, pe parcursul a cinci ani şi pe o suprafaţă de 181.556 de metri pătraţi. (D.L.)

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Guvernul României ar putea bloca preluarea E. ON de către maghiarii de la MVM

Guvernul României ia în considerare blocarea preluării E.ON România de către compania maghiară MVM.Această ipoteză a apărut din cauza...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect