4.1 C
Sibiu
luni, mai 12, 2025

Escrocheria anului la Sibiu, dejucată de procurorii DNA

Cele mai citite

Morariu Tiberiu FLorin este dat în urmărire internaţională pentru tentativă la infracţiunea de înşelăciune şi fals în înscrisuri. Acesta a încercat în anul 2010 să inducă în eroare B.R.D. – Sucursala Sibiu solicitând acestei bănci să-i vireze în contul personal peste 8 milioane de lei (adică 2 milioane de euro) sub pretextul că aceşti bani reprezentau o datorie, în realitate inexistentă, a S.C. „E.ON Gaz Distribuţie” S.A. – Regiunea Sud către inculpat.

banner
banner
banner

în susţinerea cererii sale, Morariu Tiberiu Florin a prezentat băncii un număr de 40 de documente (ordin de plată, contract de prestări servicii, adrese pretins emise de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei şi de BRD, etc.) pe care le-a falsificat personal. Prin aceste documente inculpatul a atestat în mod nereal că între el şi E.ON Gaz Distribuţie au existat mai multe contracte de execuţie de lucrări de extindere de reţea şi branşamente pe care le-ar fi executat şi în baza cărora E.ON Gaz îi datorează suma de 8.050.850,55 lei. Deoarece BRD a constatat aceste falsuri, nu a dat curs cererii şi nu a virat în contul inculpatului suma solicitată.
Având în vedere că Morariu se sustrage urmăririi penale, la data de 13 mai 2011, Tribunalul Alba a dispus arestarea preventivă pe o durată de 30 zile a inculpatului Morariu Tiberiu Florin, iar la data de 26 mai 2011, Tribunalul Alba a emis mandat european de arestare şi mandat de urmărire internaţională în vederea extrădării. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Sibiu.

Călin Blaga

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Restricții de circulație, luni, pe Valea Oltului

Circulaţia rutieră se va desfăşura cu restricţii, luni, pe mai multe tronsoane ale Drumului Naţional 7-Valea Oltului.În care condiţiile...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect