Ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan, a declarat că, în cadrul discuţiilor privind modificarea Codului Fiscal din 2018, s-a conturat posibilitatea introducerii impozitării globale a veniturilor, fără ca acest lucru să însemne creşterea poverii fiscale. Dimpotrivă, Guvernul ar intenţiona să reducă cota unică de la 16% la 10%.
Viorel Ştefan a negat faptul că actualul guvern ar avea intenţia să renunţe la cota unică de impozitare, el precizând că se doreşte doar ca nivelul acesteia să fie redus la 10% de la 1 ianuarie 2018 şi să se introducă neimpozitarea veniturilor sub 2.000 de lei.
Ministrul de Finanţe a precizat că impozitarea veniturilor va fi însă globalizată, lucru care a mai avut loc în România până în anul 2005. ”Globalizarea impozitării veniturilor înseamnă că, dacă un salariat realizează venituri principale din relaţii de muncă, el va plăti 10% impozit pe venit în fiecare lună, dar la sfârşitul anului până în luna mai a anului următor va depune o declaraţie fiscală în legătură cu toate veniturile realizate şi va avea loc o regularizare”, a declarat Ştefan.
Prin regularizare, contribuabilul fie va trebui să mai plătească la Fisc, în caz că a avut venituri suplimentare, fie i se vor deduce anumite sume.
Viorel Ştefan a evitat să precizeze care vor putea fi cheltuielile contribuabililor care vor putea fi deductibile de la impozitare, dar a precizat că, în funcţie de politica de stimulare a unor activităţi adoptată de Guvern, acestea ar putea fi contribuţiile la pilonul II de pensii, asigurările private de sănătate sau cheltueilile cu educaţia copiilor. Ministrul a precizat că se discută în grupurile de lucru constituite la Ministerul de Finanţe despre posibilitatea introducerii unei ”chei de rambursare” către contribuabili de 1.200 de lei pentru fiecare copil aflat în întreţinere.
Ministrul a vorbit că un alt avantaj al schimbării modului de gestionare a impozitării veniturilor este modificarea comportamentului cetăţenilor faţă de comercianţi prin faptul că primii vor fi stimulaţi să păstreze toate bonurile cu achiziţiile făcute pentru a face dovada efectuării unor cheltuieli deductibile de la impozitare. În plus, vor exista deduceri pentru un anume volum al bonurilor prezentate.
”Mecanismul de globalizare a impozitării veniturilor nu va putea funcţiona fără consiliere fiscală”, a mai spus Viorel Ştefan, adăugând că va trebui constituit un corp de consultanţi fiscali angajaţi de către stat să ofere consultanţă fiscală persoanelor fizice. O parte dintre consultanţii ficali ar putea fi selectaţi dintre cei 30.000 de angajaţi ai ANAF.
Viorel Ştefan a mai spus că discuţiile privind forma pe care o va avea Codul Fiscal din 2018 sunt încă în stadiu incipient.
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a vorbit, marţi seară, despreun impozit pe gospodărie pe care ar vrea să îl introducă Ministerul de Finanţe, ea susţinând, la România TV, că românii vor putea astfel să îşi deducă toate cheltuielile, inclusiv meditaţiile pe care le primesc copiii, şi astfel va dispărea economia neagră din ţară.
„Este sistemul american, dacă vreţi. Dacă vor citi programul de guvernare vor înţelege cum se face acest lucru. Ideea e să scoţi din economia neagră toţi banii posibili. Apropo şi de unde încasăm ca să mărim salariile. Păi fiscalizăm totul. Dumneavoastră, de exemplu, dacă anul viitor veţi avea posibilitatea să duceţi copilul la şcoala de balet şi să vă deduceţi această chitanţă, această cheltuială, veţi cere chitanţă? Logic. Dacă vă puneţi perdele în casă şi ştiţi că se pot deduce, mergeţi şi cereţi chitanţă? Veţi ajunge la un moment dat să cereţi de peste tot facturi. Vă duceţi copilul la meditaţii, cereţi şi puteţi să vă deduceţi”, a spus ministrul.
News.ro