3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Final de licitație: Comtram SA va construi noua stradă din Sibiu, care va lega cartierele Ștrand și Turnișor

Cele mai citite

Unul dintre cele mai importante proiecte urbane de infrastructură rutieră, strada care va lega cartierele Turnișor de Ștrand, traversând zona cunoscută cu numele Câmpșor, a intrat în ultima fază, cea de execuție, odată cu semnarea contractului dintre primărie și constructor.

Licitația pentru atribuirea lucrării „REALIZARE DRUM DE LEGATURA INTRE CARTIERUL STRAND SI CARTIERUL TURNISOR ”, a ajuns la final. Primăria Sibiu a anunțat că a fost semnat contractul cu asocierea SC Comtram SA – SC Eko Top Sibiu, care a câștigat în fața celor de la Terra Building și a celor de la Strabag. Contractul prevede atât proiectarea, cât și execuția, care însumat ar trebui să fie gata peste 11 luni de la data ordinulu ide începere a lucrărilor. Valoarea totală pe care o va plăti Primăria Sibiu se ridică la peste 9 milioane de lei, la acești bani adăugându-se și sumele plătite proprietarilor din zonă, pentru exproprerea unor terenuri necesare lărgirii acestei șosele.
Strada care nu are deocamdată  un nume oficial va lega străzile Dimitrie Cantemir și Rozmarinului, pe aceasa din urmă fiind în lucru un nou pod peste Cibin, care îl va înlocui pe cel vechi.
“Strada va fi importantă pentru că va asigura o nouă legătură între cartierul Ștrand și cartierul Turnișor, implicit și zona industrial vest, unde se înregistrează valori mari de trafic. Va fi o alternativă la șoseaua Alba Iulia, supraaglomerată, pentru cei care se deplasează în direcția sau dinspre Ștrand sau Valea Aurie. Acesta este încă un proiect concret pe care îl realizăm pentru decongestionarea traficului și creșterea mobilității sibienilor, inclusiv prin mobilitate alternativă, prin utilizarea pistelor pentru biciclete care vor fi amenajate pe această stradă.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
Datele tehnice arată că noul drum va avea o lungime de aproximativ 1 km și o lățime a carosabilului de 7 metri. Trotuarele vor avea o lățime de 1,5 metri pe fiecare parte, fiind prevăzute și piste pentru biciclete. De asemenea, se va instala o rețea de iluminat public cu LED și se va amenaja o rețea de canalizare pluvială. La capătul dinspre Dimitrie Cantemir, drumul va avea și o trecere la nivel cu calea ferată care va fi reglementată prin bariere automate.
Constructorul Comtram, liderul asocierii câștigătoare a licitației, face parte din grupul de companii deținute de familia Carabulea.
Reamintim că în zonă se mai derulează un al treilea proiect, pe lângă podul de la Rozmarinului și strada de legătură. Este vorba despre un parc de agrement de mari dimensiuni, care va lua locul actualei zone de gunoaie din cartierul Tilișca. Totodată, Primăria va executa și un PUZ al zonei Câmpșor, pentru viitorul Aqua Park, astfel încât întreg perimetrul delimitat de Cibin și calea ferată, teren care fragmenta pur și simplu orașul, de la vest la sud, să devină parte din structura urbană a Sibiului.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect