2.9 C
Sibiu
miercuri, noiembrie 12, 2025

FOTO – Consiliul Județean Sibiu a spus: Let’s Do It, Bâlea Lac!

Cele mai citite

Reprezentanții Consiliului Județean Sibiu au participat, sâmbătă, la acțiunea Let’s Do It, Romania la Bâlea Lac. Au fost prezenți președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, vicepreședintele Christine Manta-Klemens, administratorul public Sebastian Dotcoș, directorul Direcției Proiecte, Oana Popa, angajați ai consiliului, dar și consilierii din Cabinetul Președintelui. Lor li s-au alăturat viceprimarul comunei Cîrțișoara, Ioan Adrian Solomon, angajații Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECO Sibiu, ai Asociației Județene de Turism Sibiu, membri și voluntari Salvamont, angajați ai Filarmonicii de Stat Sibiu, dar și cetățeni care au răspuns la invitația publică lansată de Consiliul Județean Sibiu de a păstra curată această carte de vizită a Județului Sibiu. În mai puțin de 3 ore s-au strâns peste 100 de saci de deșeuri care au fost transportați cu sprijinul Primăriei Cîrțișoara.
„E foarte trist că multe deșeuri ajung în pârâul care străbate această frumoasă rezervație naturală. Am participat la igienizarea versantului din spatele tarabelor. Am găsit aici doze de bere, ambalaje de plastic, dar și bucăți mari de tablă și cutii de vopsea. Am stat de vorbă cu turiștii, cu comercianții. Fiecare dă vina pe altcineva. De fapt, fiecare poate schimba câte ceva începând cu el însuși”, a declarat Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu.
În continuarea acestei acțiuni, reprezentanții Consiliului Județean își propun să realizeze în colaborare cu toți factorii implicați în zonă un plan de îmbunătățiri atât în ce privește amenajarea spațiilor pentru depozitarea deșeurilor, cât și a zonelor destinate parcării de autoturisme sau toaletele publice.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Guvernul României va prelua controlul operațiunilor gigantului rus Lukoil din țară

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat, marți seara, că România trebuie să preia controlul asupra operațiunilor Lukoil din țara...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect