12.2 C
Sibiu
marți, aprilie 7, 2026

FOTO: Interes COLOSAL pentru dezbaterea „păcănelelor’ la Sibiu. Zeci de oameni nu au putut intra la discuții

Cele mai citite

Dezbaterea publică despre situația „păcănelelor” din Sibiu a provocat un interes uriaș în rândul comunității locale.

Din cauza condițiilor impuse, zeci de persoane nu au mai putut intra la dezbatere, pentru a putea respecta normele de securitate la incendiu.

Sala în care s-a desfășurat ședința a fost arhiplină.

Astrid Fodor, edilul șef al Sibiului a fost impresionată, marți, de interesul fără precedent arătat de locuitori față de dezbaterea privind interzicerea sau reglementarea jocurilor de noroc în oraș.

În cadrul întâlnirii publice organizate la Stadionul Municipal Sibiu, primarul a subliniat că participarea activă a sibienilor este un semnal pozitiv și rar întâlnit în relația dintre cetățeni și administrația locală.

„Aceste proiecte de hotărâre au stârnit un interes foarte mare. Am văzut acest lucru încă de la dezbaterea online, unde aproape 1.200 de persoane au reacționat și ne-au transmis puncte de vedere.

Este ceva ce nu am mai întâlnit de când sunt în Primăria Sibiu, iar acest lucru arată că oamenii sunt cu adevărat preocupați de subiect”, a afirmat primarul.

Totodată, Astrid Fodor și-a exprimat regretul că nu toți cei interesați au putut participa fizic la dezbatere. Accesul în sală a fost limitat la 130 de locuri, conform reglementărilor ISU privind siguranța la incendiu.

Edilul a menționat că organizatorii au fost chiar amenințați cu sesizări în cazul în care capacitatea maximă ar fi fost depășită. „Trebuie să respectăm regulile. Nu știm ce s-ar fi întâmplat dacă am fi adăugat câteva locuri în plus, dar acestea sunt condițiile”, a spus Fodor.

Primarul a inițiat un proiect de reglementare a activității de jocuri de noroc în Sibiu, propunere care vine în contrast cu inițiativele consilierilor locali Diana Mureșan și Constantin Dincă, care solicită interzicerea completă a „păcănelelor” în oraș.

Toate opiniile exprimate în cadrul dezbaterii vor fi centralizate și analizate de Primăria Sibiu înainte de luarea unei decizii finale.

În prezent, formațiunile USR, AUR și FDGR au depus deja trei proiecte de hotărâre-două pentru interzicere și unul pentru reglementare. În schimb, PNL și PSD nu și-au exprimat încă o poziție oficială.

Consilierul Local Diana Mureșan a spus în cadrul dezbaterii că pierderea locurilor de muncă odată cu închiderea sălilor de jocuri de noroc ar fi o falsă problemă în Sibiu, în condițiile în care orașul se confruntă cu un deficit de forță de muncă.

„Pierderea locurilor de muncă, din punctul meu de vedere, nu este susținută în Sibiu. Ar putea fi poate un argument valid și foarte puternic în altă comunitate, dar, din punctul meu de vedere, în comunitatea sibiană acest argument nu se susțină pentru că vin cu argumente. Noi de fapt în Sibiu ne confruntăm cu un deficit de forță de muncă.

Dacă vă uitați în domeniul HoReCa, vedem cu toții că în ultimii ani avem foarte mulți lucrători din afara Uniunii Europene care lucrează în restaurante, bucătării și așa mai departe.

De asemenea, industria sibiană recrutează foarte mulți angajați din zona peri-urbană a Sibiului și, chiar recent, o companie importantă a zis că ar mai avea nevoie de aproximativ 400 de angajați.

Toate acestea indică de fapt că economia locală este capabilă să absoarbă locurile de muncă pierdute dacă s-ar ajunge la interzicerea jocurilor de noroc”, a spus Mureșan.

Primarul Astrid Fodor a mai spus în cadrul dezbaterii că a avut întâlniri cu mai mulți consilieri ai partidelor din Consiliul Local Sibiu.

„Am avut întâlniri cu Forumul Democrat al Germanilor din România, formațiune de care aparțin, după aceea m-am întâlnit cu PNL, PSD și cu domnul Lețea de la Forța Dreptei. Deci, prima întâlnire am avut-o cu FDGR, unde toată lumea a fost de acord să mergem pe reglementare.

După aceea am avut întâlnire cu grupul de consilieri PNL. Au fost cei cinci consilieri prezenți – trei au luat cuvântul doi nu au luat cuvântul.

Eu am înțeles când au plecat că grupul de consilieri PNL este pentru interzicerea jocurilor de noroc. Asta a fost percepția mea.

Următoarea a fost cu consilierii de la PSD, care au fost foarte pentru reglementare. Au adus în discuție avantajele reglementării: controlul locurile de muncă și trecerea online care trebuie evitată.

A fost o discuție clară și constructivă. Iar ultima discuție cu domnul consilier Lețea de la Forța Dreptei care același lucru l-a susținut cu tărie”, a declarat primarul Astrid Fodor.

ȘTIREA SE ACTUALIZEAZĂ

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Victorie mare la Vâlcea pentru CSU

CSU Sibiu a continuat evoluția bună din finalul partidei cu liderul CSM Oradea și în deplasarea de la Vâlcea....

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect