10.2 C
Sibiu
duminică, martie 15, 2026

FOTO – Școala și Comunitatea, la Copșa Mică

Cele mai citite

Recent a avut loc la Copșa Mică evenimentul “Şcoala și Comunitatea”, ajuns la cea de-a VI-a ediție, deschizând astfel o serie de zile dedicate în totalitate comunicării dintre școală, primărie și comunitatea locală. Programul inițiat în urmă cu câțiva ani de primarul Daniel Tudor Mihalache şi-a propus să prezinte, în mod transparent, locuitorilor orașului Copșa Mică, implicarea autorităţilor locale în activitatea instructiv-educativă a instituțiilor de învățământ din oraș şi modul în care este sprijinit financiar constant învăţământul copşean.
Evenimentul a cuprins mai multe vizite la toate unităţile de învăţământ din oraş de la grădiniţă până la liceu, de către invitaţi, părinți și bunici. Peste tot invitaţii au fost primiţi de gazde cu prezentări ale lucrărilor și investițiilor din anul trecut, al activităţilor pe care le desfăşoară anual în unităţile lor de învăţământ.
La finalul vizitei, participanţii (elevi, părinți, cadre didactice, reprezentanți ai autorităților și organizațiilor locale) au concluzionat că între instituțiile de învățământ din oraș, autorități și părinți, există o bună colaborare, menită să asigure nivelul de educație prin care şcolarii din oraș și comunele învecinate, să poată accede la nivelurile superioare de învățământ sau pe piața muncii.

spot_img
Cick spot_img
Ultimele știri

FOTO – Dacă vezi bufnița, urcă în autobuz: experimentul urban într-un oraș din România

Primăria Craiovei încearcă o metodă neobișnuită pentru a-i convinge pe locuitori să renunțe la mașină și să folosească mai...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect