Sub genericul „Pentru o comună şi o viaţă mai curată!”, aproximativ 200 de persoane s-au adunat sâmbătă în centrul localităţii Târnava, pentru a lua parte la a doua ediție a Curățeniei de Primăvară.
La eveniment au fost prezenți voluntari de pe străzile Văii şi Fântânilor, angajaţi ai primăriei, consilieri locali, echipa Serviciului Voluntar pentru Situații de urgență, beneficiari de ajutor social, precum şi elevi și cadre didactice de la ciclul primar şi gimnazial.
Sub coordonarea directă a primarului Norbert Pleiner şi viceprimarului Ioan Păpară, în cele patru ore de activitate au fost strânşi aproximativ 50 de saci de deşeuri (hârtii, ambalaje, crengi, peturi sau cauciucuri).
„O acţiune foarte reuşită, la care nu mă aşteptam să avem un număr atât de mare de participanţi. Le mulţumesc pe această cale tuturor care au înţeles că localitatea Târnava este a noastră, a tututor. La sfârşitul acţiunii societatea de salubritate Eco-Sal a ridicat sacii rezultaţi în urma campaniei”, a declarat primarul Norbert Pleiner.