3.2 C
Sibiu
joi, martie 6, 2025

FOTO/VIDEO: Creșă nouă inaugurată la Mediaș de ministrul Dezvoltării. Investiție de aproape 13 milioane de lei

Cele mai citite

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, s-a aflat, miercuri, la Mediaș, la inaugurarea oficială a creșei care a fost construită pe strada Blajului din cartierul Vitrometan.

Construcția, în suprafață de 3.000 de metri pătrați, va cuprinde 4 grupe, cu o capacitate totală de 40 de locuri, 3 nuclee funcționale – zonă administrativă, zonă destinată copiilor și zona spațiilor tehnico-gospodărești, dormitoare egale cu numărul de grupe, camere de joacă, vestiare și grupuri sanitare, spații pentru luat masa, cabinet medical, precum și spații cu funcțiuni auxiliare: spălătorie, călcătorie, biberonerie și bucătărie.

De asemenea, au fost amenajate în zonă accesul carosabil și pietonal, parcare aferentă, zone verzi și iluminat.

Pe terasa imobilului sunt montate panouri solare cu tuburi vidate și panouri fotovoltaice. Valoarea totală a proiectului este de 12.880.600.91 lei, cu TVA.

Creșa este cuprinsă în rețeaua școlară propusă spre funcționare pentru anul școlar 2025 – 2026, ca structură a Grădiniței cu Program Prelungit „Pinocchio“ din municipiul Mediaș.

Investiția a fost realizată în cadrul proiectului „Construire, echipare și operaționalizare creșă mică din municipiul Mediaș“. Finanțarea construcției a fost asigurată de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Națională de Investiții (C.N.I.) S.A.- Programul Național de Redresare și Reziliență, Subprogramul „Unități și instituții de învățământ de stat“, iar racordarea la rețelele de utilități a fost suportată din bugetul local al municipiului Mediaș. Aceasta este singura construcție de acest fel finalizată în județul Sibiu și cea de-a zecea creșă inaugurată la nivel național în cadrul acestui program.

La inaugurare au mai participat prefectul Județului Sibiu, Mircea Dorin Crețu, subprefectul Benedek Zacharie, dar și reprezentanți ai administrației publice locale, ai instituțiilor de învățământ medieșene, dar și ai constructorului creșei, toți participanții vizitând sediul nou construit al unității de învățământ.

„Am construit și am predat comunității din municipiul Mediaș a zecea creșă nouă, construită în România, cu finanțare guvernamentală, prin Ministerul Dezvoltării, din fonduri europene.

Creșa asigură condiții moderne pentru 40 de copii, cu spații de joacă interioare și exterioare, dormitoare, bucătărie proprie, într-o clădire colorată, unde o parte din necesarul de energie provine din surse regenerabile.

Planul nostru este să construim și să predăm, până la finalul anului, 75 de astfel de creșe noi în total. Suntem în grafic cu acest plan prin care ajutăm familiile tinere”, a spus ministrul Cseke Attila.

„Domnule ministru, ne-am întâlnit în urmă cu câțiva ani la Mediaș și mi-ați promis atunci că ne susțineți pentru a realiza acest proiect în municipiul Mediaș și mă bucur că am găsit această locație în cartierul Vitrometan, cartierul în care sunt cei mai mulți tineri.

Municipiul Mediaș are nevoie cu siguranță de acest proiect și sunt sigur că, după ce vom parcurge toate etapele de avizare, această creșă va fi neîncăpătoare.


Mă bucură faptul că tot ceea ce ați promis s-a realizat, ne-am întâlnit și la minister atunci când am semnat contractul de finanțare, ați fost la Mediaș să vizităm și bazinul de înot care este dat în folosință și medieșenii se bucură de realizarea acestui obiectiv.

Din punctul meu de vedere, este foarte important ca oamenii politici să și livreze ceea ce oamenii au nevoie, iar acest lucru se poate întâmpla când o autoritate publică locală întâlnește parteneri serioși, așa cum sunteți dumneavoastră, ca ministru al Dezvoltării și mă bucur că ați revenit la Mediaș acum când acest proiect este realizat.

Sigur că Mediașul are și alte proiecte în derulare, și aici ne-am bucura dacă ne-ați ajuta cu deblocarea celor două proiecte pe care le derulăm tot prin Compania Națională de Investiții, și aici mă refer la amenajarea unei săli de sport unde lucrările au ajuns undeva la 60 %, precum și la amenajarea unui teren de sport.
Avem de asemenea în faza de evaluare a ofertelor proiectul pentru un cartier de locuințe ANL, sper să aflăm într-un timp cât mai scurt și câștigătorul.

Am văzut de asmeena că aveți un program extrem de important în cadrul ministerului, care va veni în sprijinul populației, și mă refer aici la reabilitarea clădirilor cu risc seismic.

Vom include și noi la Mediaș atât instituții de învățământ, cât și imobile publice, sau blocuri de locuințe care să se includă în aceste condiții.

Încă o dată bine ați venit la Mediaș, vă mulțumesc pentru vizită, vă mulțumesc dragi colegi că ați răspuns invitației noastre.

De azi înainte, ne vom îndrepta spre Prefectură și spre Inspectoratul Școlar, ca să ne ajute să parcurgem toate etapele pentru a putea să punem la dispoziția copiilor și a părinților această investiție extrem de utilă pentru Mediaș și pentru cartierul Vitrometan”, a precizat edilul șef al Mediașului, Gheorghe Roman.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Accident rutier în Cisnădie. Doi tineri au ajuns la spital

Doi tineri au fost răniți, miercuri seara, în urma unui accident rutier produs pe strada Măgurii, în Cisnădie.În timp...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect