Caravana SMURD s-a aflat duminică, între orele 10-16, în parcarea din fața primăriei din Copșa Mică. Cei interesați au primit informații utile și au fost instruiți să acorde primul-ajutor, au fost informați despre pașii pe care trebuie să-i urmeze pentru a deveni salvator, dar și despre comportamentul preventiv pe care trebuie să-l adopte înainte și pe timpul producerii situațiilor de urgență.
Centrul mobil are o sală de școlarizare cu o capacitate de 40 de persoane și este dotat cu toate echipamentele medicale și de prim-ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanților.
Acesta este al patrulea an când Caravana “Fii pregătit!” pornește la drum, pentru cursuri de instruire a populației. În primii doi ani de la lansare, Caravana a parcurs peste 35.000 de kilometri și a ajuns în 77 de localități. Mai mult de 200 de voluntari, paramedici și formatori ISU au participat activ la instruirea a peste 20.000 de persoane, în cadrul celor aproape 1.000 de sesiuni de instruire. Numărul total al beneficiarilor se ridică la peste 100.000 de persoane, care sunt acum informate și știu să reacționeze mai bine în fața unei situații de urgență.
Caravana “Fii pregătit!” este un proiect al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, operat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi care a fost susţinut financiar de Fundaţia pentru SMURD, cu sprijinul Fundației Vodafone România.