7.9 C
Sibiu
marți, noiembrie 11, 2025

GALERIE FOTO – Se poate și la Mediaș: o lucrare va fi terminată cu două luni înainte de termen

Cele mai citite

Primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, a inspectat în cursul zilei de joi șantierul de lucrări de la pasarela pietonală de lângă gara din Mediaș. Edilul șef al orașului a dorit să vadă la fața locului care este stadiul investiției și dacă sunt respectate termenele stipulate în contractul de lucrări. Potrivit reprezentanților Direcției Tehnice din cadrul municipalității medieșene, până în acest moment, s-au executat 50 % din lucrările prevăzute în contract. La finalul discuțiilor cureprezentanții societății care se ocupă de lucrare, Gheorghe Roman s-a declarat mulțumit de ceea ce s-a realizat până în prezent și a afirmat că pasarela va fi redată circulației pietonale până la începutul noului an școlar, în condițiile în care termenul de finalizare a lucrărilor era luna noiembrie a acestui an. “Va deveni o regulă să vizităm toate șantierele aflate în municipiul Mediaș. În urma discuțiilor pe care le-am avut cu firma care a câștigat lucrarea de la pasarela peste calea ferată și cu Direcția Tehnică din cadrul Primăriei, am convenit ca lucrarea să se finalizeze mai repede decât ceea ce este prevăzut în contract, mai exact luna noiembrie. În acest fel, elevii vor putea folosi această pasarelă de când va începe noul an școlar”, a spus primarul Mediașului.
Respectiva pasarelă se află într-o stare avansată de degradare, astfel că s-au impus lucrări urgente de reabilitare. Astfel, s-a lucrat și se va lucra la pilonii de susținere, urmând să fie reabilitată și porțiunea pe care circulă medieșenii. În bugetul anului trecut, pentru respectivul obiectiv de investiții au fost prevăzute fonduri pentru proiectul tehnic, iar în acest an este planificată execuția propriu zisă a lucrării. Soluția care s-a propus pentru reabilitarea respectivei pasarele însumează costuri totale de un milion de lei.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

FOTO: Femeie originară din Axente Sever, premiată la împlinirea vârstei de 105 ani

Primar comunei Axente Sever, Marius Grecu, a premiat-o pe Mărdășan Elena, cea mai vârstnică persoană originară din comună, care...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect