interviu cu Dr. Constantin Ittu, şeful Bibliotecii Brukenthal
Am venit la dvs. cu un mesaj din partea membrilor Cenaclului Literar-Artistic „George Topârceanu” al Cercului Militar Sibiu, prin care vă adresează rugămintea să prezentaţi, atât cât se poate, aspecte din activitatea dvs. de şef al Bibliotecii Brukenthal şi, în acest context, să le prezentaţi şi valorile fondului de carte existent în bibliotecă. Vă mai precizez că cenacliştii de la George Topârceanu au un mare interes pentru cunoaşterea şi a managerilor instituţiilor culturale din Sibiu.
întrebare: Cine sunteţi, domnule Constantin Ittu?
Răspuns: Sunt un sibian care din anii copilăriei a vizitat Muzeul Brukenthal şi din vremea studenţiei a citit la Biblioteca Brukenthal. „La vremea potrivită” – cu alte cuvinte, după terminarea liceului „Octavian Goga” – am dat curs pasiunii pentru istorie, devenind student în domeniul care mă fascina, luându-mi Licenţa în istorie-engleză. Peste ani şi ani, la vârsta cărunteţii am studiat Teologia la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu, finalizându-mi studiile cu o Licenţă privind teologia politică din vremea cruciadelor clasice. După un Masterat la Universitatea Central Europeană (CEU) din Budapesta, a urmat Doctoratul la Cluj-Napoca, iar subiectul tezei de doctorat a fost „Heraldica vie şi rolul ei social (secolele XII-XVI)”.
După cum spuneam, am intrat pe poarta Muzeului Brukenthal încă din vremea copilăriei, dar din 1975 am intrat fără bilet, cu alte cuvinte am devenit muzeograf al prestigioasei instituţii de cultură din urbea noastră. Astăzi sunt cercetător ştiinţific principal II (pentru cei mai puţin familiarizaţi cu structura noastră, un statut echivalent cu cel de conferenţiar universitar) şi şeful Bibliotecii Brukenthal.
Ştiu, doriţi să-mi puneţi două întrebări: cum am ajuns aici şi dacă mi-a fost greu? încep cu a doua; dacă te pasionează ceva nu simţi greutatea, simţi tensiunea pasiunii şi apoi totul curge de la sine. Cum am ajuns aici? Simplu, am combinat munca de zi cu zi din lumea muzeului cu un set de burse în străinătate, le-am cântărit, le-am „cumpănit” – cum se zice în Mărginimea Sibiului, de unde se trag bunicii mei – le-am făcut să rodească sub formă de studii, comunicări ştiinţifice la simpozioane din ţară şi străinătate, le-am pus în cărţile mele şi… iată-mă ajuns aici.
Da, presupun că ştiu ce doriţi să mă întrebaţi: ce burse şi unde? Nu-mi permit să pun răbdarea cititorilor la încercare, motiv pentru care o să sumarizez: o bursă la Heidelberg, mai precis la Biblioteca Universităţii de acolo, câte două la Viena şi Oxford, în fine încă una la Salzburg Seminar, în octombrie 2004, având ca temă „Bibliotecile în secolul XXI” iar ca scop, pregătirea managerilor de biblioteci pentru provocările celui de-al treilea mileniu. Da, ne-au pregătit să cunoaştem tainele managementului cultural şi secretele unui director de bibliotecă de succes! Desigur, mă încântă faptul că am fost selectat, dar, oarecum, nu a fost o surpriză pentru că atunci aveam deja patru cărţi publicate. Acum, când conversăm, am şapte – ultimele două fiind „’Revolutio alphabetaria’ în Biblioteca Brukenthal” şi „Tainele Bibliotecii Brukenthal”, ambele apărute în 2007 – in timp ce pe a opta am finalizat-o zilele astea.
I: S-a vorbit mult şi se vorbeşte în continuare despre Testamentul lăsat posterităţii de baronul Samuel von Brukenthal. Ce ne puteţi spune despre respectivul act, fireşte, cu referire la biblioteca sa?
R: Ne facem o datorie de onoare din a preciza că Biblioteca Brukenthal a fost menţionată ca primă şi favorită colecţie de către fondatorului Muzeului, Samuel Baron von Brukenthal, după cum aflăm din Testamentul său: întrucât biblioteca, tablourile, gravurile, naturalia, mineralele şi colecţia de numismatică se vor afla sub incidenţa dispoziţiilor speciale […] dispun expres ca în momentul în care va fi constituit şi depus capitalul de 36.000 florini renani, iar din dobânzi se va putea plăti un bibliotecar şi personal de îngrijire, accesul la bibliotecă, pinacotecă, la colecţiile de minerale şi numismatică să fie posibil la casa mea din Sibiu, destinată păstrării acestora, în anumite zile şi la anumite ore (Testament, „punctul 3″).
I: Dar despre viaţa Baronului Samuel von Brukenthal şi patrimoniul lăsat moştenire, ce ne puteţi relata?
R: Baronul Samuel von Brukenthal (1721-1803) a trăit cea mai mare parte a vieţii sale în veacul al XVIII-lea, în secolul Iluminismului. Probabil că fondatorul Muzeului şi Bibliotecii Brukenthal- ca Jorge Luis Borges mai târziu – şi-a imaginat Paradisul sub forma unei Biblioteci. Şi acesta într-un secol al XVIII-lea, al Luminilor, caracterizat prin relativul abandon al speculaţiilor mistice în favoarea studiului ştiinţific. Stăpân pe propriul destin, o dată înlăturate piedicile prejudecăţii şi ale condiţionărilor inerente propriei sale firi, omul – fiinţă raţională – a creat artele, ştiinţele, activitatea producătoare de bogăţii, într-un cuvânt civilizaţia. Este maleabil şi perfectibil, istoria oamenilor fiind cea a progresului. Perfectibilitatea omului – în coordonatele: cum pot fi oamenii făcuţi mai fericiţi şi mai folositori -, duce la o politică voluntaristă, în care fiinţa umană trebuie stăpânită din copilărie, în scopul de a o pregăti în rolul ei de om, dezvoltându-i înclinaţiile printr-o educaţie adecvată.
în vechiul burg sibian, în care parcelarea loturilor – a celor de casă – se încheiase încă din 1475, baronul Samuel von Brukenthal, un om al epocii Luminilor prin excelenţă, şi-a propus să aleagă un spaţiu al propriului palat, spaţiu care să nu fie măsurat ca suprafaţă, ci cântărit ca bogăţie spirituală – Biblioteca. în mjilocul zidurilor aride ori îndărătul acestora, el a „sădit” o grădină a spiritului, una a Cărţii. O grădină a spiritului în care înţelepciunea – ea însăşi – este o taină şi ni se arată asemenea unui trandafir căreia trebuie să ştii să-i ocoleşti spinii ca să poţi culege nerănit petalele (Sf. Vasile cel Mare).
Maniera în care un om al Luminilor şi-a constituit biblioteca – iar baronul Samuel von Brukenthal nu face excepţie – este concordantă cu spiritul epocii, o epocă de răscruce. Desigur, teoretic vorbind, o bibliotecă iluministă presupune una adecvată epocii, concordantă cu spiritul acesteia. Cu alte cuvinte, literatura teologică pierde teren în faţa filosofiei şi a ştiinţelor, călătoriile mistice, în propriu sine, spre străfundurile propriului suflet sunt înlocuite cu autentice jurnale de călătorii. De primă importanţă au devenit operele gânditorilor contemporani, filosofi, enciclopedişti, oameni de litere, motiv pentru care cărţile acestora nu numai că erau achiziţionate cu asiduitate – nu doar spre a ocupa spaţii pe rafturile bibliotecilor particulare, ci şi pentru a fi atât citite, cât şi comentate în saloane – dar erau şi bine întreţinute, executându-se pentru ele coperţi speciale, din piele fină, cu monograma, adesea chiar cu exlibrisul (heraldic ori nu) al posesorului.
Nici cărţile veacurilor anterioare nu au fost uitate, motiv pentru care, în general vorbind, o bibliotecă din epoca Luminilor are, în colecţiile sale, manuscrise (desigur, vechi), incunabule (cu alte cuvinte, primele tipărituri, cele corespunzătoare secolului al XV-lea), cărţi ale autorilor antici etc., nu doar opere contemporanilor săi, spirite de prim ordin al curentului respectiv.
I: Cum s-a implicat Biblioteca Brukenthal în proiecte de cercetare ştiinţifică?
R: Două ar fi proiectele asupra cărora doresc să zăbovim. Unul s-a numit Baronul von Brukenthal – homo Europaeus, iar cel de-al doilea a fost „dedicat” , da
că pot să spun aşa, Breviarului Brukenthal. Primul proiect s-a derulat pe primăvară şi, fiind „bogat”, l-am dus la îndeplinire împreună cu colegii şi colegele de la Galeria de Artă Brukenthal. Desigur, s-a concretizat pe mai multe planul culturale, eu amintest aci doar expoziţia care a marcat evenimentul.
Al doilea proiect a vizat o carte-manuscris din secolul al XVI-lea, cunoscută fie drept Carte a Orelor – un fel de ceaslov al lumii Romano-Catolice – fie drept Breviar. în ea, un credincios al secolelor anterioare găseşte deopotrivă rugăciunile trebuincioase şi rânduiala lor în formă prescurtată, abreviată, de acolo breviar.
I: Ce aţi găsit frumos, plăcut şi util în Biblioteca Brukenthal?
R: Mă credeţi că mi-e greu să vă răspund la întrebare? Să încerc să găsesc o povestioară care ar da oarecum un răspuns în locul meu. Se spune că la un moment dat o contesă a invitat un profesor la castelul ei să-i facă rânduială în biblioteca personală. De notat că acea bibliotecă nu cuprindea numai cărţi, ci, după moda vremii, şi o serie de documente de familie, acte personale ale conţilor şi conteselor care au format arborele genealogic al respectivei ilustre familii.
Tot atunci, contesa a primit vizita neaşteptată, neanunţată a unor cunoştinţe, în majoritate tineri cam fără scop în viaţă. într-una din zile, unul dintre ei, cu sau fără caş la gură, îl întreabă dispreţuitor pe profesorul de istorie: „ce faceţi acolo, în aripa aceea mohorâtă a castelului, domnule profesor „. La care acesta îi răspunde cu o voce calmă. „port conversaţii cu strămoşii doamnei contese, stimate domn”.
Asta fac şi eu de mai bine de trei decenii; port conversaţii cu strămoşii noştri, fie ai dumneavoastră, ai mei, ai cititorilor care parcurg rândurile astea ori ai baronului Samuel von Brukenthal – fondatorul.
Domnule dr. Ittu, în numele membrilor cenaclului şi al colegiului de redacţie al revistei „Rapsodia”, al periodicului „Multicultural” şi al anuarului „Piramida sufletului”, vă mulţumesc pentru această prezentare de excepţie a Bibliotecii Brukenthal. Vă dorim mult succes în această activitate laborioasă şi vă aşteptăm la o întâlnire cu membrii cenaclului literar de la Cercul Militar Sibiu.
A consemnat col.(r.) V. Neghină
