2.9 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Greva la finante, 70 de angajati nu lucreaza

Cele mai citite

Aproximativ 70 de angajati ai Administratiei Finantelor Publice Sibiu sunt in greva, luni dimineata, nemultumiti de legea salarizării.
Angajatii nu au iesit in fata sediului institutiei in semn de protest, dar au intrerupt lucrul pana la ora 11.00.
Câteva mii de salariaţi din direcţiile de finanţe publice au declanşat un protest spontan, luni dimineaţă, nemulţumiţi de proiectul legii salarizării.
Liderul Sed Lex, Vasile Marica, spune că protestul se extinde rapid în toată ţara, în condiţiile în care noua lege a salarizării va duce la diminuarea salariilor angajaţilor, iar acest lucru nu poate fi tolerat.
Angajaţii din vămi s-au solidarizat cu salariaţii din Finanţe şi au declanşat o acţiune de protest sub forma ”excesului de zel”, astfel că toate maşinile care trec prin punctele de frontieră vor fi controlate amănunţit.
Primii care au declanşat greva spontană au fost salariaţii din cadrul DGRFP Bucureşti. Acestora li s-au alăturat rapid angajaţii Finanţelor din aproape toată ţara. Conform Sed Lex, la această oră protestează în faţa instituţiilor salariaţii din judeţele Maramureş, Călăraşi, Dâmboviţa, Timiş, Gorj, Buzău, Hunedoara, Arad, Botoşani, Olt, Argeş, Prahova, Satu-Mare, Mehedinţi, Neamţ, Covasna, Alba Iulia, Ialomiţa, Covasna, Iaşi, Sibiu, Mures, Vâlcea, Giurgiu, Dolj, Harghita.
 

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Pericol extrem de Valea Oltului. Cad stânci de pe versanți, un TIR a fost lovit

UPDATE: "În urma fenomenelor meteorologice din această perioadă mai pot avea loc alunecări de pietre, arbori sau grohotiș în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect