0.2 C
Sibiu
marți, aprilie 8, 2025

Heliport și sediu nou pentru Ambulanța Mediaș

Cele mai citite

Serviciul de Ambulanță Mediaș ar putea funcționa într-una din clădirile fostei Școli de Aviație din Mediaș. Președintele Consiliului Județean Sibiu, Ioan Cindrea, prefectul Ovidiu Sitterli și managerului Serviciului Județean de Ambulanță Sibiu, Alina Felicia Tărnăuceanu, s-au aflat miercuri în municipiul Mediaș, iar unul dintre subiectele abordate în cadrul conferinței de presă s-a referit și la mutarea Ambulanței într-o clădire de la fosta Aviație. Primarul Mediașului a spus că fostul corp de gardă este un spațiu cât se poate de potrivit pentru Ambulanța Mediaș, iar ambiția minicipalității este și amenajarea unui heliport în zona respectivă. „Acel spațiu unde dorim să funcționeze Ambulanța Mediaș este un spațiu care în momentul de față este în administrarea Ministerului Administrației și Internelor. Vom propune Guvernului să emită o hotărâre prin care Ambulanței să i se atribuie direct în administrare acel spațiu. Bineînțeles, trebuie să identificăm o serie de surse de finanțare pentru că Ambulanța nu poate să reabiliteze acel spațiu singură. În esență, este vorba despre fostul corp de gardă de la fosta Școală de Aviație din Mediaș. Este o clădire cochetă, frumoasă, care satisface din toate punctele de vedere nevoile de birouri pentru Ambulanța Mediaș. Mai este și spațiul până la stradă, deci va fi cu ieșire până la stradă. În aceiași zonă ne-am gândit și la amenajarea unui heliport pentru a putea ateriza elicopterele. Acolo nu vor mai fi probleme pentru că terenul este al nostru”, a spus primarul Mediașului, Teodor Neamțu.

Publicitate
Ultimele știri

După câteva zile foarte reci, vom avea temperaturi de 21-22 de grade de Florii și Paște

Dacă în următoarele zile vom mai tremura de frig, începând din 12 aprilie vom avea o vreme cu maxime...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect