1.2 C
Sibiu
duminică, octombrie 27, 2024

eveniment

Impozite uriașe pentru cinci terenuri de aproape 3 hectare, din Sibiu, pentru că au fost lăsate în paragină

Publicitate

Cele mai citite

Primăria Sibiu a decis să majoreze impozitul unor terenuri din Sibiu cu 500%, conform hotărârilor Consiliului Local Sibiu, în cazul unor proprietari care nu și-au îngrijit terenurile și nu au răspuns la somațiile Poliției Locale. Sunt primele terenuri impozitate după noile reguli votate de consilieri.

Cinci terenuri din municipiul Sibiu, cu o suprafață totală de 3 hectare, vor fi impozitate cu 500% mai mult decât nivelul normal al impozitelor, ca urmare a faptului că proprietarii și-au abandonat aceste terenuri, lăsându-le neîngrijite. Faptele au fost constatate de Poliția Locală și aprobate de comisia înființată în acest scop,
Cel mai mare teren care intră în sistemul de impozitare cu 500% are o suprafață de 21.637 metri pătrați, fiind amplasat pe strada Viile Sibiului. Este o zonă de impozitare cu valori mai mici, D, dar având în vedere suprafața, suma pe care o vor plăti proprietarii începând din acest an nu va fi mică. Conform celor careu au verificat starea terenului, „pe acesta există vegetaţie neîngrijită, gunoi menajer, ruine de construcţii în care este depozitat gunoi, astfel că respectivul teren se menţine în categoria celor considerate ca fiind neîngrijite”. Comisia propune majorarea deoarece proprietarii nu au răspuns la somațiile trimise.
Al doilea teren este deținut de societatea S.C. Alped S.R.L., aflat pe str. Lemnelor nr.31, zona de impozitare B, în suprafaţă de 2.157 mp. Și această companie „a fost somată să efectueze lucrările de întreţinere necesare şi să întreţină în continuare terenul respectiv în stare de îngrijire”. Pe teren „există vegetaţie neîngrijită, gunoi menajer, plastic, etc, astfel că respectivul teren se menţine în categoria celor considerate ca fiind neîngrijite”.
În lista terenurilor supraimpozitate sunt și două terenuri ce aparțin persoanelor fizice. Unul dintre terenuri este pe numele Condiescu Sabine Sigrid, cu domiciliul în Germania, și este poziționat destul de central, pe str. Şcoala de Înot FN, zona de impozitare A, având o suprafață de 3.144 mp. Terenul se află în zona Parcului Sub Arini, fiind lăsat neîngrijit. „Aşa cum rezultă din notele de constatare încheiate de Comisia mixtă de control, starea terenului nu a fost remediată, în sensul că pe acesta există vegetaţie neîngrijită, pomi, arbuşti și buruieni, astfel că respectivul teren se menţine în categoria celor considerate ca fiind neîngrijite”, se arată în raportul autorităților. Sabine Sigrid Condiescu va plăti astfel un impozit mai mare cu 500% pe acest teren, în anul 2022.
Un alt teren, cu o suprafață destul de mare, descoperit de polițiștii locali ca urmare a faptului că a fost lăsat în paragină, se află pe strada I.L. Caragiale, la nr. 3, în zonă de impozitare B, cu o suprafață de 1064,70 metri pătrați. Proprietarul, Stelea Gerharda Mella, domiciliată în Făgăraş, jud. Braşov, a fost și ea somată să efectueze lucrări de întreținere, deoarece pe acesta „există vegetaţie neîngrijită, gunoi menajer, plastic, cărămizi, cartoane etc, astfel că respectivul teren se menţine în categoria celor considerate ca fiind neîngrijite”, scrie în raport.
Ultimul teren din acest pachet propus Consiliului Local pentru aprobare este cel deținut de Cînduleţ Carmina Lucreţia, din Sibiu, teren aflat pe str. Nicolae Teclu nr. 2, chiar în buricul centrului orașului Sibiu, în zona de impozitare A. Terenul are o suprafaţă de numai 334 mp, dar este, conform polițiștilor, „acoperit de gunoi menajer, grămezi de lemne, cărămida, cartoane, plastic etc”. Proprietara a fost somată să efectueze lucrările de întreţinere necesare, dar pentru că nu s-a conformat, acum se află pe lista de porpuneri pentru majorarea impozitului de 5 ori.
Sibiul are de mai mulți ani implementată impozitarea majorată a terenurilor la 500% față de impozitele standard, însă în 2021 sistemul de majorare a fost modificat, fiind necesar votul Consiliului Local, după ce comisia special constituită verifică dacă s-au îndeplinit criteriile stabilite de Primăria Sibiu.
Pentru 2021, impozitele pe terenuri au valori cuprinse între 1.940 de lei pe hectar și 8.308 lei pe hectar, în cazul persoanelor fizice, și între 2.134 lei pe hectar și 9.139 lei pe hectar, în cazul persoanelor juridice. Asta înseamnă că terenul de 2,1 hectare deținut de AVICOLA va avea un impozit de circa 10.000 de lei, majorat cu valoarea inflației, în 2022.
Terenul de 3,144 metri pătrați de pe Școala de Înot avea anul trecut un impozit de circa 2.600 lei, iar anul acesta, dacă se aprobă majorarea, va avea un impozit de peste 15.000 de lei.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: O casă a fost cuprinsă de flăcări. Trei autospeciale de pompieri au intervenit

Pompierii din Miercurea Sibiului au intervenit, sâmbătă seara, în localitatea Poiana Sibiului pentru stingerea unui incendiu la o casă.Salvatorii...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya