-0.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Încep reparații complete pe străzile din cartierul Ștrand, în zona străzii Maramureșului

Cele mai citite

Constructorul Terra Buliding va începe lucrările de reparații pe mai multe străzi din cartierul Ștrand din Sibiu, odată cu semnarea contactului cu Primăria Sibiu. Este vorba despre un perimetru destul de larg, delimitat de strada Maramureșului, de o parte, și de străzile Ștrandului și Dimitrie Cantemir, de cealaltă parte.
După cum anunță Primăria Sibiu, reparațiile se vor derula în zona de blocuri delimitată de străzile Vasile Cârlova, Maramureșului, Profesor Aurel Popa, Ion Albabei, Dimitrie Cantemir, Cristianului, Vrancei și Ștrandului.
“Investiția se ridică la 42,3 milioane de lei, fiind o zonă extinsă pe care vom interveni cu lucrări ample la rețele, drumuri, parcări și zone verzi. Continuăm astfel modernizarea cartierelor vechi de blocuri, în prezent fiind în desfășurare lucrări în Hipodrom I, Hipodrom III și în zona Henri Coandă-Oțelarilor. Am inițiat de asemenea și procedura de achiziție pentru următoarele lucrări, cele din cartierul Terezian, iar în paralel lucrăm pe documentația pentru viabilizarea cartierului Veterani.” , a transmis primarul Astrid Fodor.
Contractul a fost semnat cu asocierea Terra Building SRL & Total NSA AG Construct, două companii locale, care au mai multe contracte în derulare în oraș, separat sau împreună. Termenul de finalizare a lucrărilor, potrivit contractului, este de 18 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.
Lista reparațiilor efectuate, așa cum reiese din anunțul primăriei, cuprinde în primul rând modernizarea  carosabilului și a trotuarelor pe 16 străzi (str. Bihorului, Ștrandului, Olteniei, Doljului, Gorjului, Sălajului, Oașului, Hațegului, Vrancei, Bucovinei, Bârsei, Prof. Ioan Moga, Intrare Dimitrie Cantemir, Prof. Aurel Decei, Ioan Albabei și Prof. Aurel Popa), însumând aproape 6 km. În plus, vor fi reconfigurate spațiile de parcare, în zonă urmând să fie disponibile un total de aproape 1400 de locuri pentru mașinile rezidenților, vor fi reamenajate zonele verzi dintre blocuri, cu peste 11.000 mp, va fi reamenajată rețeaua subterană pentru coborârea cablurilor de telecomunicații.
Rețeaua de iluminat public va fi și ea modernizată în cadrul aceluiași proiect, prin crearea rețelei subterane de alimentare,  înlocuirea stâlpilor și montarea de corpuri de iluminat eco-eficiente cu LED. De asemenea, rețelele de apă și canalizare vor fi extinse și modernizate.
Primăria anunță că în zonă se va crea și un nou loc de joacă, între strada Ștrandului și strada Hațegului.
Lucrările se vor desfășura etapizat, pe sectoare mai restrânse, pentru a reduce cât mai mult disconfortul locuitorilor. Ordinul de începere a lucrărilor va fi emis săptămâna viitoare.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect