5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Începe montarea dispozitivelor cu dezinfectant în scările de bloc din Mediaș

Cele mai citite

În Mediaș a început, de marți, montarea dispozitivelor cu dezinfectant în scările de bloc din oraș. Reprezentanții municipalității locale au făcut un apel către medieșenii care locuiesc la bloc să coopereze cu echipele care se ocupă de montarea acestor dispozitive și să deschidă ușile de acces în blocuri.
De asemenea, municipalitatea locală oferă mese calde și hrană rece oamenilor fără adăpost cazați la un hotel din oraș. Hrana este oferită în urma colaborăriidintre primărie și Protopopiatul Ortodox Mediaș. În același timp, 110 medieșeni care nu au niciun aparținător și nici resurse financiare primesc zilnic câte o masă caldă, iar 205 persoane care au vârste de peste 65 de ani sunt sprijiniți la cumpărături de către angajații Direcției de Asistență Socială din oraș și voluntari.
Nu în ultimul rând, municipalitatea medieșeană oferă cazare medicilor și asistentelor medicale care au dorit acest lucru, iar responsabilii Primăriei Mediaș susțin că sunt pregătiți să ajute și alte cadre medicale în cazul în care vor solicita spații de cazare.
„De marți a început montarea în fiecare scară de bloc din Mediaș a dispozitivelor cu dezinfectant. Vă îndepmn să sprijiniți echipa Primăriei Mediaș în acest demers și să deschideți scările de bloc, iar în măsura în care este posibil să permiteți accesul la o sursă de curent electric.
Pentru a limita deplasările persoanelor fără adăpost care sunt cazate în Casa Honterus, Primăria Mediaș cu sprijinul Protopopiatului Ortodox Mediaș oferă acestora hrană caldă și rece, precum și produse de igienă.Colegii mei de la Direcția de Asistență Socială continuă să facă cumpărături pentru cei 205 medieșeni cu vârsta de peste 65 de ani care au solicitat acest lucru și se află în evidențele noastre.
De asemenea, asigurăm mese calde pentru 110 medieșeni fără aparținători și care nu au nicio formă de sprijin financiar. Oferim cazare medicilor și asistentelor medicale din Spitalul Municipal Mediaș care au solicitat acest lucru.
Suntem pregătiți să sprijinim și alte cadre medicale ce doresc să nu își expună familiile întorcându-se de la serviciu acasă, oferindu-le cazare la unitățile hoteliere din Mediaș cu care colaborăm”, a spus Gheorghe Roman, primarul Mediașului.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Ziua Națională a României sărbătorită cu emoție la Ruja

Astăzi, 29 noiembrie 2024, elevii claselor primare de la Liceul „August Treboniu Laurian” Agnita-Ruja au marcat anticipat Ziua Națională...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect