2.9 C
Sibiu
luni, februarie 16, 2026

Investiții importante într-un cartier din Mediaș

Cele mai citite

Consilierii locali din Mediaș vor dezbate la ședința ordinară a lunii februarie proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului la faza Documentației de Avizare a Documentației de Intervenție și a indicatorilor tehnico-economici pentru o investiție care vizează reabilitarea a unui număr de 8 străzi din zona cartierului Aurel Vlaicu.
Este vorba despre străzile Protopop Moldovan, Memorandist Dionisie Roman, Vlad Țepeș, Dr. Octavian Fodor, Trandafirilor, Petru Maior, Intrarea Aviației și Aurel Vlaicu partial. Finanțarea lucrărilor este asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală al Ministerului Dezvoltării.
Investiția va cuprinde reabilitări ale străzilor cuprinse în proiect, intervenții la rețelele de trotuare, amenajarea de zone verzi, parcări și intersecții. De asemenea, în proiect sunt incluse și două poduri peste Valea Moșnei, care urmează să fie construite în timpul derulării lucrărilor. În același timp, în zonele menționate se vor efectua lucrări de modernizare ale rețelelor de alimentare cu apă și a rețelelor de canalizare pluvială.

spot_img
Cick
Ultimele știri

În sfârșit: consultări în Parlament pentru interzicerea accesului copiilor sub 16 ani pe rețelele de socializare

În Parlament au început consultările publice pentru interzicerea accesului copiilor sub vârsta de 16 ani pe rețelele de socializare.Parlamentarii...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect